5 October 2024

Geografia, preferata de cei mai multi elevi de clasa a VIII-a

0

Din cei peste 200.000 de absolventi de clasa a VIII-a, care au sustinut, ieri, ultima proba a testelor nationale, cei mai multi (65%) au ales geografia ca disciplina de examen. Doar 35% au optat pentru istorie. Atat la geografie, cat si la istorie, elevii au avut de rezolvat in prima parte mai multe teste grila, iar in partea a doua de completat spatiile goale cu enunturi potrivite. La istorie, in partea a treia, elevii au trebuit sa scrie despre participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial. La ultimul punct, candidatii au trebuit sa realizeze un eseu despre lupta pentru independenta a Tarii Romanesti, desfasurata la sfarsitul secolului al XVI-lea.

In ceea ce priveste proba de geografie, ultimul subiect le-a cerut elevilor sa descrie o unitate de relief, la alegere, intre Campia Romana si Podisul Getic. Absolventii clasei a VIII-a pot rasufla usurati. Au scapat de primul examen din viata lor. Prima afisare a rezultatelor va fi pe 24 iunie, pana la ora 16.00. In aceeasi zi, intre orele 16.00 si 20.00, vor putea fi depuse contestatiile.

Rezolvarea acestora este prevazuta in perioada 25 – 27 iunie, iar afisarea rezultatelor finale, in data de 28 iunie. Testele nationale se organizeaza anual, intr-o singura sesiune, in vederea stabilirii selectiei si repartizarii absolventilor clasei a VIII-a in clasa a IX-a a ciclului inferior al liceului sau a scolii de arte si meserii. Elevii care nu vor promova examenul din acest an mai au o sansa abia la anul.

Sursa: Adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *