10 November 2024

Contributiile – pana la 15% din venitul impozabil

0

Participantii la un fond de pensii facultative, sistem ce va deveni operational la inceputul anului viitor, vor fi penalizati daca vor dori sa isi transfere contributiile intr-un alt fond intr-o perioada mai mica de doi ani de la aderare.

Administratorul unui fond de pensii facultative poate percepe penalitati de pana la 9% din valoarea neta a activelor unui participant daca acesta intentioneaza sa isi transfere contul individual la alt fond mai devreme de doi ani de la aderare, potrivit unui proiect de act normativ publicat pe pagina de internet a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Penalitatile de transfer se determina ca procent din valoarea neta a activelor din contul individual al participantului in functie de perioada de timp in care acesta a fost participant la fondul de pensii facultative de la care se transfera.

In cazul in care transferul la alt fond se realizeaza dupa doi ani de la aderarea la fondul de pensii curent, administratorul fondului de pensii care transfera activul participantului nu poate percepe penalitati de transfer, se precizeaza in proiect.
Transferul de lichiditati banesti este incheiat la data la care a fost creditat contul bancar al administratorului fondului la care participantul se transfera cu suma de bani care a facut obiectul transferului.

Administratorul poate fi sanctionat

Pentru intarzieri privind transferul de lichiditati banesti, administratorul fondului de la care se face transferul plateste participantului penalitati de 0,5% din valoarea contributiei totale care face obiectul transferului pentru fiecare zi de intarziere.
Penalitatile se calculeaza de catre administratorul fondului la care se face transferul si se adauga la valoarea sumei transferate.
Potrivit reprezentantilor Comisiei, actul normativ ar putea sa intre in vigoare pana la finele lunii octombrie. Legea privind pensiile facultative a intrat in vigoare in luna martie a acestui an, dupa publicarea in Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, persoanele iesite la pensie vor putea beneficia de sume suplimentare, prin intermediul sistemului de pensii facultative, cu conditia sa fi implinit varsta de 60 de ani si sa fi contribuit la acest sistem minimum 90 de luni.

Contributiile la un fond de pensii facultative vor fi retinute si virate de catre angajator sau, dupa caz, de catre persoana beneficiara, odata cu contributiile de asigurari sociale obligatorii. Nivelul contributiei se va ridica pana la 15% din venitul lunar impozabil al persoanei care adera la fondul de pensii.

Romania Libera, 04 sep 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *