Cu cit si-a platit statul privatizarea
Firmele internationale de consultanta au primit un comision de succes de 51 de milioane de euro din tranzactiile de privatizare a companiilor energetice.
In ultimii ani, statul roman a vindut catre investitori strategici compania petroliera nationala, cele doua distributii de gaze si cinci dintre cele opt distributii de electricitate.
Conform practicii internationale in astfel de tranzactii, statul roman a angajat consultanti internationali care sa-l asiste in procesul de privatizare. In schimbul prestatiei sale, consultantul primeste un onorariu fix, platit de obicei din fonduri nerambursabile obtinute de statul roman, la care se adauga un onorariu de succes, calculat ca procent din valoarea tranzactiei.
Potrivit lui Mihai Catuneanu, presedintele Oficiului de Privatizare din cadrul Ministerului Economiei, “in cazul contractelor de consultanta pentru societatile mentionate (Petrom, Electrica, Distrigaz – n. red.), comisionul de succes s-a situat in jurul valorii de 1,5% din valoarea tranzactiei”.
Cotidianul, 10 iul 2006