Nicoleta Luciu joacă la ruletă din plictiseală
Vedeta nu mizează sume mari, dar lasă bacşişuri «grase»
Chiar dacă nu este o împătimită a jocurilor de noroc, Nicoleta Luciu îşi petrece majoritatea serilor în faţa ruletei. Noul hobby l-a descoperit în timp ce îşi aştepta şoferul, a cărei iubită este cuprier la un cazinou din centrul Capitalei.
Una dintre cele mai solicitate femei pentru revistele de bărbaţi şi-a descoperit o nouă vocaţie. Focoasa Nicoleta Luciu este văzută, în ultima vreme, din ce în ce mai des, la Grand Casino din Hotelul Hilton din Capitală, în faţa unei rulete. Voluptuoasa brunetă a fost atrasă în lumea jocurilor de noroc de şoferul personal a cărei iubită prestează pentru împătimiţii jocurilor de noroc.
Cât timp aceştia îşi povestesc “aventurile” de peste zi, actriţa îşi omoară timpul la ruletă. Niciodată nu joacă sume mari şi, spune ea, face acest lucru pur şi simplu din plictiseală. Vedeta are noroc nu numai în viaţă, ci şi în faţa crupierilor.
Ultima dată a câştigat o sumă frumuşică prin bingo (atunci când se pariază pe numărul pe care a picat bila), chiar zilele trecute, iar bacşişul lăsat de vedetă a fost pe măsura câştigului.
Iubitul i-a promis că-i face un mall cu cazinou
În urmă cu aproape un an, iubitul Nicoletei Luciu, fostul hocheist Zsolt Csergo îi promisese de ziua ei un cadou mai puţin obişnuit: un mall în Capitală. Apropiaţii celor doi îndrăgostiţi spuneau, la vremea respectivă, că Zsolt nu găsise încă locaţia potrivită pentru ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai mare mall de până acum.
Clădirea va avea patru etaje, iar la subsol, pe toată suprafaţa complexului, va fi construit un cazinou occidental. Focoasa brunetă, care va ocupa funcţia de director adjunct, dar va fi şi imaginea propriului său cazinou, va putea, astfel, să se bucure din plin de mesele de joc şi rulete.
sursa: e-click.ro