8 December 2024

HotNews va prezinta in premiera modul in care trebuie aplicata taxa auto

0

Toate dezbaterile din jurul taxei de prima inmatriculare auto pot fi clarificate prin citirea Articolului 90 din Tratatul Comisiei Europene. Surse din cadrul Comisiei Europene au detaliat, pentru HotNews, criteriile si legile care trebuie respectate in momentul elaborarii si aplicarii acestei taxe.

Mai intai de toate sa spunem ca nu exista o armonizare la nivelul comunitar in privinta acestei taxe. Ceea ce inseamna ca fiecare stat membru poate decide daca o impune sau nu, la ce nivel si cum o calculeaza.

Totusi, si aici intra in scena Articolul 90, orice decizie luata in acest sens trebuie sa respecte Articolul 90. Ce spune acest articol? “Nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, o taxa interna pentru produsele importate din alt stat membru care sa fie mai mare fata de taxa impusa, direct sau indirect, produselor similare de pe piata interna”.

Cu alte cuvinte, taxa pe care statul roman o impune masinilor importate nu trebuie sa fie mai mare decat taxa impusa masinilor de acelasi gen comercializate in Romania.

Exact ceea ce a deranjat Comisia Europeana: modalitatea de calculare a taxei de catre autoritatile romane. Modalitatea de calculare a taxei, asa cum a fost realizata de autoritati, avea ca efect ca o masina importata sa fie mai scumpa decat aceeasi masina, cu aceleasi caracteristici, cumparata si inmatriculata pe teritoriul Romaniei.

Adica, pentru o masina adusa din Germania se plateste o taxa de inmatriculare mai mare decat pentru acelasi tip de masina care era comercializata in interiorul tarii.

Pe scurt: aceeasi masina importata din Germania (de ex.) trebuie taxata la fel ca o masina similara comercializata in Romania.

Modalitatea de calculare a taxei

Tratatul Comisiei Europene prevede ca pentru a se evita un tratament discriminatoriu trebuie ca taxa sa se aplice in functie de gradul de uzura al masinii. Metoda de stabilire a uzurii masinii este calculata de fiecare stat in parte, iar taxa aplicata pe masinile importate trebuie sa fie aceeasi cu cea care se aplica pe masinile similare din tara respectiva.

Concret, taxa de inmatriculare pe masina “X” adusa din Germania, cu o capacitate cilindrica “Y” fabricata in 2002, avand Euro “Z” si “W” kilometri la bord, trebuie sa fie exact aceeasi cu cea care se aplica pe o masina cu aceleasi caracteristici, cumparata si inmatriculata in Romania.

Taxa de prima inmatriculare auto poate duce Romania in fata Curtii Europene de Justitie

Comisia Europeana este ingrijorata cu privire la anumite aspecte legate de modalitatea de calculare a taxei, de faptul ca aceasta taxa ar putea sa nu respecte Articolul 90, anume ca valoarea taxei ar putea fi prea mare.

Mai mult chiar, Comisia Europeana ar putea duce Romania in fata Curtii Europene de Justitie, pe baza Articolului 226, daca tara noastra nu-si va armoniza legislatia cu cea a Comunitatii Europene.

HotNews.ro, Bogdan Asaftei, 29 ian 2007

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *