10 October 2024

Revolut își face aplicație de investiții pe bursă

0

Revolut vrea să lanseze o nouă aplicație care prin care utilizatorii să poată tranzacționa acțiuni la bursele europene și americane. În prezent, poți cumpăra acțiuni prin Revolut, însă fintech-ul vrea să treacă la un nou nivel și să lanseze o aplicație de sine stătătoare, pe lângă cea bancară. Prin noua aplicație, banca digitală va face concurență directă platformelor de tranzacționare de timpul EToro sau Robinhood, scrie Bloomberg.

Aplicația, numită Revolut Invest, va oferi aproape 5.000 de instrumente, inclusiv acțiuni americane și europene, fonduri tranzacționate la bursă, mărfuri și obligațiuni, precum și produse noi, cum ar fi contractele pentru diferență (CFD*). Investițiile în acțiuni și obligațiuni vor suporta un comision fix de 0,25% sau 1 euro, a declarat banca într-o declarație, în timp ce taxele pentru CFD pot varia.

Click aici pentru a descarca aplicatia Revolut!

*Termenul CFD este abrevierea expresiei ‘contracte pentru diferenţă’. CFD-urile îţi oferă posibilitatea de a deschide o poziţie atunci când valoarea unei pieţe financiare – de exemplu o acţiune, marfă, pereche valutară sau un indice bursier va creşte sau va scădea pe termen scurt, mediu sau lung.

În prezent în curs de testare în Grecia, Danemarca și Republica Cehă, aplicația va fi introdusă în alte țări din Spațiul Economic European până la sfârșitul anului, a declarat într-un interviu Rolandas Juteika, șeful departamentului de active și tranzacționare al Revolut pentru regiune. Planul este de a dubla numărul de active disponibile pentru tranzacționare în același interval de timp, a adăugat el.

Cea mai recentă mișcare a fintech-ului cu sediul la Londra face parte din ambiția directorului general al grupului, Nik Storonsky, de a construi ceea ce el numește o „bancă cu adevărat globală”, care oferă acces la toate serviciile financiare și poate rivaliza cu giganți ai industriei precum JPMorgan Chase & Co. și Barclays Plc.

Ce planuri are Revolut în România: Se deschide o sucursală în București, dar banca nu se mută la „colțul străzii”, ci rămâne pe telefon

Revolut va deschide o sucursală în România până la finalul lui 2024, însă banca digitală anunță că nu va începe să deschidă un lanț de agenții în țară. Noua entitate juridică a Revolut va da posibilitatea băncii să ofere IBAN-uri românești și produse bancare „locale”. Gabriela Simion, Directorul General al Revolut România, spune că banca digitală nu urmărește să devină o bancă „tradițională” și că Revolut nu o să coboare prea curând din aplicația telefonului în sucursala de la „colțul blocului”. Cu toate acestea, reprezentantul Revolut spune că banca digitală se pregătește să ofere mai multe produse bancare oferite de băncile convenționale: la finalul anului am putea vedea depozite la termen lansate de bancă, iar creditul ipotecar se află „în laboratul” băncii.

Revolut este pregătită să facă următorul pas pe piața din România: banca digitală va deschide o sucursală locală în ultimul trimestru al anului, a declarat Gabriela Simion, în exclusivitate pentru wall-street.ro. Cu toate acestea, banca va rămâne „pe telefonul” românilor: reprezentantul Revolut România spune că banca nu urmărește să deschidă o rețea de sucursale pe teritoriul țării, Revolut funcționând ca bancă 100% digitală pe toate piețele.

„Deschiderea unei sucursale Revolut în România face parte din planul nostru pentru 2024. Procesul este destul de complex, mai ales în cazul României, nefiind în zona euro, trebuie să integrăm sistemele de plăți locale, de asta procesul durează puțin mai mult. Totuși, ne așteptăm ca în ultimul trimestru din acest an sucursala să devină operațională. Sucursala pe care o deschidem este o formă juridică, nu intenționăm să deschidem unități fizice unde să vină clienții”, a declarat Gabriela Simion.

Puteti investi la bursa prin platformele:

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!

binance-banner-1024x127.jpg


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *