Fotbalistul român suspendat pentru dopaj, mărturie: „M-am dus la detectorul de minciuni, nici avocatul meu nu știu dacă mă credea”
„Eu la FCSB n-am făcut ozonoterapie. Am făcut în altă parte, dar nu la Steaua, am făcut la o altă echipă din ţară. Când făceam ozonoterapie, a doua zi mă simţeam rău. Apoi, în următoarea zi eram OK. Nu pot să spun unde am făcut, la ce echipă, pentru că aş pune doctorul de acolo într-o situaţie delicată. Eu n-am făcut insuflaţii rectale, ci injecţii în venă. Nu era ceva wow, iar din punctul de vedere al sănătăţii e OK. Dar e doping, da”, declara Pîrvulescu, la GSP Live, în 2020.
Fostul fundaș stânga, acum antrenor în Liga 3, la CF Inter Ilfov, avea să fie suspendat provizoriu. Sancțiunea i-a fost ridicată însă după nici 3 luni, Agenția Națională Anti-Doping considerând că nu există suficiente probe care să-l incrimineze pe jucător.
Azi, Pîrvulescu a rememorat episodul: susține că a gafat în urmă cu 4 ani și că și-a demonstrat nevinovăția la detectorul de minciuni.
„A fost o perioadă destul de grea. După o seară dificilă și o noapte scurtă, nici nu-ți alegi foarte bine cuvintele, nu poți să fii coerent sau concentrat. După acea emisiune, a trebuit să-mi dovedesc nevinovăția. Am spus o prostie într-un moment nepotrivit.
Am făcut și proba detectorului de minciuni, ceea nu știe nimeni. Am vrut eu să fac testul, nu mi s-a cerut. Cei de la ANAD mi-au comunicat că o să ia în considerare și asta, dacă doresc să fac testul. M-au întrebat dacă sunt sigur, eu le-am zis că n-am nimic de ascuns. Am făcut testul, am venit cu rezultatul și asta a fost.
Am fost suspendat 3 luni, ceea ce m-a afectat. Eram supărat pe mine pentru că am vorbit prost. Trebuie să stai și să dovedești că ceea ce ai spus atunci nu era adevărat…
Din moment ce s-a dovedit că nu a fost nimic adevărat, nu consider că a rămas o pată pe cariera mea.
Avocatul mi-a spus că, dacă am făcut ceva, să ne asumăm. Să spunem ce am făcut pentru a primi o pedeapsă mai mică. Practic, mi-a zis că, dacă aș recunoaște, pedeapsa ar fi mai mică, dar dacă spun că n-am făcut și nu putem dovedi, aș primi o pedeapsă de doi ani. Eu i-am spus că nu există așa ceva, că nu am făcut nimic. Apoi a venit proba de la detectorul de minciuni. Nu știu câtă încredere avea avocatul în mine, dar când a văzut rezultatele, a fost clar. Acolo nu poți păcăli”, a declarat Pîrvulescu.
La acel moment, Paul Pîrvulescu evolua la Academica Clinceni.
CV Paul Pîrvulescu
- a debutat în Liga 1 în august 2008, în tricoul celor de la Gaz Metan Mediaș
- a mai evoluat în România pentru FCSB, Viitorul, FC Voluntari, ASA Tg. Mureș, Poli Iași sau Clinceni
- a bifat 10 selecții la naționala U21
- în ianuarie 2012 a făcut obiectul unui adevărat război în mercato, între FCSB și Dinamo, care s-au luptat pentru a-i obține semnătura, câștig de cauză având Gigi Becali
- FCSB a achitat atunci în schimbul lui 1 milion de euro
- a jucat și în două campionate de afară: în Austria, la Sankt Polten, și în Polonia, la Wisla Plock
- a câștigat 6 trofee, toate cu FCSB: 3 titluri, o Cupă, o Supercupă și o Cupă a Ligii
- în Liga 1 a adunat 215 meciuri, 11 goluri și 7 assisturi