13 November 2024

De Sfanta Maria Mare nu este onomastica nimanui

0

adormirea-maicii-domnuluiPeste 2 milioane de români vor trăi mâine, așa cum, de altfel, o fac în fiecare an pe 15 august, de Sfanta Maria Mare, sub falsa impresie că este, cumva, ziua lor onomastică.

Multe dintre femeile botezate Maria, Mariana, Marinela, Mioara, Marilena, Mărioara, Măriuca sau Măria, dar și mulți dintre bărbații botezați Marian, Marin sau Marinică vor serba ceea ce ei cred că este ziua lor, așteptând urări de viață îndelungată, sănătate, fericire și bani, petrecând, la cârciumi și la grătare, cu mici, cârnați, ceafă de porc și mult alcool, chiuind și dansând cât îi țin balamalele și până li se rup pingelele.

Cu riscul de a-i dezamăgi crunt, dar cu speranța că poate câțiva dintre ei vor și înțelege, eu îmi fac datoria de a le atrage atenția asupra erorii în care se află.

Mâine, 15 august, se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, comemorându-se, astfel, moartea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Se înțelege? Chiar nu cred că este nevoie să intru în amănunte. Este de bun-simț faptul că acest eveniment nu poate fi prilej de bucurie, nici chiar pentru cei care poartă numele Maicii Domnului. Căci doar aceștia nu au, cu siguranță, vreun merit deosebit pentru acest lucru, care să le dea dreptul să se comporte păgânește, ca niște maimuțe ignorante, inconștiente și fără niciun Dumnezeu.

Nu vreau să supăr pe nimeni. Cer iertare celor care se simt, poate, jigniți de cuvintele mele, cu atât mai mult cu cât îi asigur că, personal, consider că poartă numele cel mai frumos și mai curat dintre toate. Sunt sigur că cei mai mulți nu știau aceste lucruri sau nu se gândiseră niciodată în acest mod și că făceau totul involuntar și fără nicio rea intenție.

Reamintesc că foarte curând, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, atunci când are loc sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, va veni timpul pentru distracție și voie bună. Atunci le voi spune și eu tuturor sărbătoriților „La mulți ani!”. Mâine, însă, haideți să dăm dovadă de o elementară decență, de respect și de bun-simț și să trăim așa cum se cuvine acestă zi de mare însemnătate pentru lumea creștină.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *