Record de 10 la evaluare. Aproape 90 de elevi din Capitala au luat examenul cu nota maximă

0

646x404Record de 10 la evaluare. Aproape 90 de elevi din Capitala au luat examenul cu nota maximă.

Record de note de 10 la evaluarea naţională. Elevii care au terminat clasa a opta au reuşit să obţină rezultate mai bune decât cei de anul trecut, la acest examen foarte important pentru admiterea la liceu.

Peste 77 la sută dintre elevi au luat note de trecere la evaluarea naţională. Aproape 90 de elevi din Capitala au luat 10 pe linie, asta după ce au muncit un an întreg.

“Sunt foarte fericită, am muncit foarte mult. În fiecare zi am făcut variante şi m-am concentrat la examen”, spune o absolventă de gimnaziu.

“Sunt foarte încântată că am reuşit să iau numai zece la examene”, spune o altă tânără.

“Eu nu mă aşteptam sa iau zece la amândouă. M-am pregătit foarte mult şi speram să am rezultate extraordinare dar m-a luat prin surprindere. (…) Este cel mai frumos sentiment pe care l-am simţit până acum şi sper să fie în continuare”, a afirmat unul dintre elevii de zece din ţară..

Alţi elevi, în schimb, au fost extrem de nemulţumiţi pentru că se aşteptau la o notă mai mare.

Promovabilitatea la examenele de la evaluarea naţională din acest an a fost de 77,16%, cu peste zece procente mai mult decât în 2012, când au promovat 66,21% dintre elevii care au susţinut probele, au declarat sâmbătă, oficiali din Ministerul Educaţiei.

Elevii nemulţumiţi de notele obţinute la evaluarea naţională pot depune contestaţii sâmbătă, până la ora 22.00. Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 30 iunie – 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 3 iulie. Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *