Google a lansat serviciile de publicitate pe mobil.

0

Google, compania care detine cel mai mare motor de cautare din lume, a anuntat lansarea serviciului AdSense destinat telefoanelor mobile, care le va permite companiilor sa isi plaseze reclame contextuale pe site-urile accesate prin intermediul telefoanelor mobile, scrie New York Times.

Si alti giganti din internet, printre care Yahoo! si AOL, si-au lansat propriile retele de publicitate orientate catre telefoanele mobile, iar lansarea Adsense pentru telefoanele mobile nu reprezinta decat o noua etapa in extinderea dominatiei Google pe piata de publicitate online.

Dilip Venkatachari, product manager director la AdSense, a precizat ca reclamele vor furniza o noua sursa de venituri pentru publisheri si poate incuraja tot mai multe site-uri sa isi creeze sectiuni dedicate telefoanelor mobile.

In mod similar cu sistemele Google de livrare a reclamelor, preturile reclamelor livrate prin AdSense pentru mobile se vor stabili in urma unei licitatii, iar cumparatorii vor plati de fiecare data cand un utilizator va accesa reclama respectiva.

Astfel, Google va converti automat reclamele AdWords in reclame text care vor fi afisate cand un utilizator va accesa de pe telefonul mobil un site din retea.

Potrivit lui Venkatachari, Google a incurajat tot mai multi publisheri sa afiseze nu mai mult de doua reclame pe fiecare pagina in versiunea pentru mobile, cu mult sub numarul de reclame care apar, in mod normal, pe o pagina de internet accesata prin intermediul unui PC.

Google a inceput inca din vara anului trecut sa vanda reclame care apar langa rezultatele cautarilor pentru telefoane mobile prin intermediul serviciului AdWords. Compania a precizat saptamana trecuta ca toti clientii sai de publicitate vor putea avea propriile reclame afisate pe ecranele telefoanelor mobile, langa rezultatele cautarilor pe motorul Google.

Patrunderea Google pe piata publicitatii pe telefoanele mobile era asteptata de mult timp, dar piata este apreciata drept relativ mica, iar analistii nu se asteapta ca noua versiune AdSense sa aduca un aport prea mare in veniturile companiei.

Cu toate acestea, companiile care cumpara publicitate si publisherii par a fi tot mai interesati de publicitatea mobila. AdMob, un start-up care controleaza o retea de publicitate orientata catre telefoanle mobile, a livrat in luna ianuarie circa 230 de milioane de reclame si se asteapta la 1,5 miliarde de livrari in aceasta luna, a afirmat Omar Hamoui, fondator si director executiv al AdMob.mobile, gsm,Cdma,internet mobil,sms,ringtones, Nokia, Ericsson, Samsung, LG,Orange, Vodafone, Zapp, Motorola, video, call,i-mode
Cristi Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *