LIKE la pagina pentru a continua!



emag tinar depurtat mycloset emag flanco fashionup





Arhivă Stiri


Friday, July 21, 2017

Lista secretă de invitaţi a Grupului Bilderberg

bilderberg_49255200Anul acesta, capii lumii se vor reuni la Copenhaga, în Danemarca. Pe parcursul anilor care au urmat de la înființarea sa, în anul 1954, la hotelul Bilderberg, în apropiere de Arnhem, și datorită numărului mare de lideri politici și din mediul de afaceri, aceasta s-a confruntat cu acuzația de a fi o organizație secretă.

Adevărul este că nu iese fum fără foc. Astfel, sunt suficiente motive pentru care s-a ajuns la această acuzație. Bunăoară, ședințele Bilderberg au loc cu ușile închise, iar presa nu are acces la discuții, marea majoritate a deciziilor luate acolo rămânând secrete.

Întâlnirea Bilderberg din acest an are loc pe fondul intransigenței Rusiei cu privire la criza pe care a provocat-o în Ucraina și pe fondul unei puternice tendințe anti-UE care se răspândește în Europa. Toate acestea reprezintă o amenințare serioasă la adresa ordinii mondiale unipolare la construcția căreia a contribuit, timp de 60 de ani, și Bilderberg.

Iată lista completă a participanților la întâlnirea Grupului Bilderberg, conform celor anunțate de site-ul oficial al acestor întruniri. Președintele întâlnirii din acest an va fi francezul Henri de Castries, CEO AXA Group

Lista participanților:

SUA

– Keith B. Alexander, fost comandor U.S. Cyber Command, fost director NSA

– Roger C. Altman președinte executiv Evercore

– Nicolas Berggruen, președinte Berggruen Institute on Governance

– Thomas E. Donilon, partener senior, O’Melveny and Myers, fost membru al conducerii NSA

– Martin S. Feldstein, profesor de economie, Harvard University; President Emeritus, NBER

– Michael Gfoeller, consultant independent

– Evan G. Greenberg, președinte și CEO, ACE Group

– Susan Hockfield, președinte emerit, Massachusetts Institute of Technology

– Reid Hoffman, co-fondator și președinte executiv, LinkedIn

– Shirley Ann Jackson, președinte, Rensselaer Polytechnic Institute

– Kenneth M. Jacobs, președinte și CEO, Lazard

– James A. Johnson, președinte, Johnson Capital Partners

– Alex Karp,  CEO, Palantir Technologies

– Bruce J. Katz, vicepreședinte și co-director, The Brookings Institution

– Henry A. Kissinger, președinte, Kissinger Associates, Inc.

– Klaus Kleinfeld, președinte și CEO, Alcoa

– Henry R. Kravis, co-președinte și co-CEO, Kohlberg Kravis Roberts & Co.

– Marie-Josée Kravis, vicepreședinte, Hudson Institute

– Cheng Li, director, John L.Thornton China Center, The Brookings Institution

– Andrew McAfee, cercetător principal, Massachusetts Institute of Technology

– Craig J. Mundie,  consilier senior al CEO, Microsoft Corporation

– Richard N. Perle, reprezentant rezident, American Enterprise Institute

– David H. Petraeus, președinte, KKR Global Institute

– Robert E. Rubin, co-președinte, Council Foreign Relations; fost ministru al Trezoreriei

– Eugene Rumer, asociat senior și director, Russia Carnegie Endowment for Intnl Peace

– Clara Shih,  CEO și fondator, Hearsay Social

– A. Michael Spence, profesor de Economie, New York University

– Lawrence H. Summers, profesor la Charles W. Eliot University și la Harvard University

– Peter A. Thiel, președinte, Thiel Capital

– Kevin M. Warsh, lector, Stanford University

– James D. Wolfensohn, președinte și CEO, Wolfensohn and Company

– Robert B. Zoellick, președinte, The Goldman Sachs Group

– Charles A. Murray,  W.H. Brady Scholar, American Enterprise for Public Policy Research

– Kasim Reed, primarul din Atlanta

– Eric E. Schmidt, președinte executiv, Google Inc.

Marea Britanie

– Marcus Agius, președinte non-executiv al PA Consulting Group

– Helen Alexander, președintele UBM plc

– Edward M. Balls, ministru de Finanțe din umbră

– Sherard Cowper-Coles, consilier senior al președintelui grupului, HSBC Holdings plc

– Robert Dudley, director executiv al grupului, BP plc

– Douglas J. Flint, președintele grupului, HSBC Holdings plc

– Justine Greening, ministru al Dezvoltării Internaționale

– John Kerr, vicepreședinte, Scottish Power

– Peter Mandelson, președinte, Global Counsel LLP

– John Micklethwait, redactor-șef, The Economist

– George Osborne, cancelarul ministrului de Finanțe

– John Sawers, șef, Secret Intelligence Service

– Martin H. Wolf, comentator șef pe teme economice, The Financial Times

Finlanda

– Matti Alahuhta, membru al Consiliului de Administrație la KONE, președinte al Aalto University Foundation

– Matti Apunen, director Finnish Business and Policy Forum EVA

– Henrik Ehrnrooth, președinte, Caverion Corporation, Otava and Pöyry PLC

– Jorma Ollila, președinte, Royal Dutch Shell, plc; președinte, Outokumpu Plc

– Risto K. Siilasmaa, președinte al Consiliului Directorilor și CEO interimar, Nokia Corporation

– Björn Wahlroos, președinte, Sampo plc

– Kari Stadigh, președinte și CEO, Sampo plc

Olanda

– Ben van Beurden, CEO Royal Dutch Shell plc

– Victor Halberstadt, profesor de economie, Leiden University

– Diederik M. Samsom, lider al grupului parlamentar PvdA (Partidul Muncitoresc)

– Paul J. Scheffer, autor, profesor de studii europene, Tilburg University

– Edith Schippers, ministrul Sănătății, Bunăstării și Sportului

– Prințesa Beatrix a Olandei

– Gerrit Zalm, președinte al Consiliului de Conducere, ABN-AMRO Bank N.V.

Germania

– Paul M. Achleitner, președintele Consiliului de Supraveghere al Germanische Bank AG

– Josef Ackermann, fost CEO al Germaniatsche Bank AG

– Jörg Asmussen, ministrul Muncii

– Mathias Döpfner, CEO, Axel Springer SE

– Thomas Enders,  CEO, Airbus Group

– Norbert Röttgen, președinte, Comisia de Afaceri Externe, Bundestag

Franța

– François Baroin, membru al Parlamentului (UMP),  primarul din Troyes

– Nicolas Baverez, partener Gibson, Dunn & Crutcher LLP

– Pierre-André de Chalendar, președinte și CEO, Saint-Gobain

– Emmanuel Macron, secretar general adjunct al Administrației Prezidențiale

– Natalie Nougayrède, director și editor executiv, Le Monde

– Fleur Pellerin, ministrul Comerțului Exterior

Danemarca

– Flemming Besenbacher, președinte The Carlsberg Group

– Ulrik Federspiel, vicepreședinte executiv, Haldor Topsøe A/S

– Steffen Kragh, președinte și CEO, Egmont

– Jørgen Huno Rasmussen, președinte al Consiliului de Administrație, The Lundbeck Foundation

– Søren-Peter Olesen, profesor, membru în Consiliul Directorilor, The Carlsberg Foundation

– Henrik Topsøe, Președinte, Haldor Topsøe A/S

Suedia

– Carl Bildt, ministrul Afacerilor Externe

– Håkan Buskhe, preșdinte și CEO Saab AB

– Tove Lifvendahl, redactor-șef politic, Svenska Dagbladet

– Carl-Henric Svanberg, președinte, Volvo AB and BP plc

– Jacob Wallenberg, președinte, Investor AB

– Marcus Wallenberg, președintele Consiliului Directorilor, Skandinaviska Enskilda Banken AB

Norvegia

– Svein Richard Brandtzæg, președinte și CEO Norsk Hydro ASA

– Leif O. Høegh, președinte, Höegh Autoliners AS

– Westye Høegh, consilier senior, Höegh Autoliners AS

– Christian Rynning-Tønnesen, președinte și CEO, Statkraft AS

– Jens Ulltveit-Moe, fondator și CEO, Umoe AS

– Eivind Reiten, președinte, Klaveness Marine Holding AS

Internațional

– Philip M. Breedlove, comandor suprem al Forțelor Aliate pentru Europa

– Benoît Coeuré, membru al Consiliului Executiv, Banca Centrală Europeană

– Christine Lagarde, director executiv, Fondul Monetar Internațional

– Anders Fogh Rasmussen, secretar general, NATO

– Viviane Reding, vicepreședinte și comisar pentru Justiție, Comisia Europeană

– Ahmet Üzümcü, director general, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice

Canada

– W. Edmund Clark, președintele grupului și CEO, TD Bank Group

– Brian Ferguson, președinte și CEO, Cenovus Energy Inc.

– Jason T. Kenney, ministrul Locurilor de Muncă și al Dezvoltării Sociale

– Heather Munroe-Blum, profesor de medicină, Universitatea McGill

– Stephen S. Poloz, guvernator, Bank of Canada

– Heather M. Reisman, președinte și CEO, Indigo Books & Music Inc.

Turcia

– Cengiz Çandar, senior editor, Al Monitor and Radikal

– Nilüfer Göle, profesor de sociologie, École des Hautes Études en Sciences Sociales

– Mustafa Koç, președinte, Koç Holding A.S.

– Umut Oran, vicepreședinte, Republican People’s Party (CHP)

–  A. Ümit Taftal, membru Al Consiliului de Administrație, Suna and Inan Kiraç Foundation

Italia

– Franco Bernabè, președinte FB Group SRL

– John Elkann, președinte, Fiat S.p.A.

– Monica Maggioni, redactor-șef, Rainews24, RAI TV

– Mario Monti, senator pe viață; președinte, Bocconi University

Spania

– Juan Luis Cebrián, președinte executiv, Grupo PRISA

– José Manuel García-Margallo, ministru al Afacerilor Externe și Cooperării

– Juan María Nin Génova, vicepreședinte și CEO, CaixaBank

– Regina Spaniei

Portugalia

– Francisco Pinto Balsemão, președinte Impresa SGPS

– Paulo Macedo, ministrul Sănătății

– Inês de Medeiros, membru al Parlamentului, Partidul Socialist

Grecia

– Alexandra Mitsotaki, președinte, ActionAid Hellas

– Loukas Tsoukalis, președinte, Hellenic Foundation for European and Foreign Policy

– George Zanias, președinte al Consiliului de Administrație, National Bank of Greece

Austria

– Oscar Bronner, publisher, Der Standard Verlagsgesellschaft mbH

– Rudolf Scholten, CEO, Oesterreichische Kontrollbank AG

Irlanda

– Simon Coveney, ministrul Agriculturii, Alimentației și Marinei

– Peter D. Sutherland, președinte, Goldman Sachs International

Belgia

– Thomas Leysen, președinte al Consiliului Directorilor, KBC Group

– Etienne Davignon, ministru de stat

China

– Yiping Huang, profesor de economie, National School of Development, Universitatea din Beijing

– He Liu, ministru, Office of the Central Leading Group on Financial and Economic Affairs

Elveția

– André Kudelski, președinte și CEO, Kudelski Group

– Daniel L. Vasella, președinte de onoare, Novartis International

Ungaria

– Gordon Bajnai, fost prim-ministru, liderul partidului Împreună 2014








Comment Form

  • david: Aveți nevoie de un împrumut de 2% pentru a vă anula datoriile / facturile sau
  • Tatiana: Ma numesc Tatiana, nascuta la 18.05.1986. Daca e posibil Dl Becali sa imi expedi
  • coconu florin: coconuflorin@yahoo.com Email-ul meu. In mesajul de mai sus nu-l pusesem.
  • Enrique Empresa: Pentru toate problemele tale financiare E-mail: enrique.empresa2000@gmail.com
  • coconu florin: Buna ziua. Sunt din Braila si am 37 de ani. De 22 de ani sunt dependent de caru
Click Now!