LIKE la pagina pentru a continua!



emag tinar depurtat mycloset emag flanco fashionup





Arhivă Stiri


Friday, June 23, 2017

Topul celor mai mari salarii de la stat

euro_94561000Ministerul Finanţelor a întocmit topul cu cele mai mari indemnizaţii lunare medii brute plătite managerilor din companiile de stat.

Astfel, cele mai mari indemnizații au fost la Tarom – de 16.622 euro, la CFR SA -14.570 euro, la Poşta Română -12.834 euro şi la ROMATSA -12.079 euro.

Următoarele poziţii sunt ocupate de indemnizaţiile acordate directorilor generali sau preşedinţilor de la:

  • Complexul Energetic Oltenia (6.592 euro)
  • CFR Marfă (6.341 euro)
  • Transgaz (6.190 euro)
  • Electrica Distribuţie Muntenia Nord (5.284 euro)
  • Antibiotice SA şi Complexul Energetic Hunedoara (4.454 euro la fiecare)
  • Transelectrica (4.416 euro), Electrica Furnizare (4.303 euro)
  • Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (4.077 euro)
  • Imprimeria Naţională (4.063 euro)

Sub nivelul de 4000 de euro indemnizaţie lunară medie brută se încadrează conducerile următoarelor companii:

  • Societatea Naţională a Huilei şi Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR (3.397 euro la fiecare)
  • Conversmin (3.020 euro)
  • Romgaz (2.944 euro)
  • Imprimeria BNR şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (2.718 euro la fiecare)
  • Monetăria Statului (2.567 euro)
  • Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa şi Registrul Auto Român (2.491 la fiecare)
  • Iprochim (2.416 euro)

Pentru Nuclearelectrica, CFR Călători şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română nu se precizează cuantumul indemnizaţiilor întrucât nu există contract de mandat.

Valorile prezentate vineri sunt diferite de cele prezentate miercuri de către Guvern.

“Ministerul Finanţelor Publice avizează proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli (BVC) pentru 157 de operatori economici la care statul este acţionar majoritar, care se aprobă ulterior prin hotărâre de guvern sau ordin comun al ministerelor implicate. Datele prezentate public în ultimele zile privind salarizarea sunt cele transmise de către conducerile companiilor şi incluse în propunerile de BVC”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

În urma analizei proiectelor de bugete, s-a constatat o practică neunitară în ceea ce priveşte atât nivelurile salariilor managerilor propuse, cât şi plăţile realizate efectiv în primul trimestru, menţionează Finanţele.

Ministerul precizează că toate proiectele de bugete de venituri şi cheltuieli primite conţinând propuneri privind salariile managerilor sunt semnate de către conducerile companiilor respective, aprobate de adunarea acţionarilor sau de consiliul de administraţie şi avizate de ministerele de resort.

“Pentru a introduce o abordare unitară în politica de salarizare a companiilor de stat, în conformitate cu bunele practici internaţionale, Guvernul a aprobat modificarea OUG 109/2011 introducând limite maxime pentru remuneraţia brută fixă ce se acordă managerilor, la nivelul a 6 salarii medii brute pe ramură. Această plafonare va elimina riscul unor derapaje în politica salarială a companiilor de stat, risc sesizat în urma analizei proiectelor de BVC-uri pentru 2013”, se mai spune în comunicat.

Agenţia MEDIAFAX a scris marţi că directorii companiei Nuclearelctrica ar putea câştiga până la 210.000 euro pe an, în timp ce membrii Consiliului de Administraţie ar putea încasa 84.000 euro pe an, dacă AGA, controlată de stat, aprobă propunerea ca directorii executivi să primească indemnizaţii lunare de până la 76.800 lei.

A doua zi, premierul Victor Ponta a declarat în şedinţa de guvern că Executivul va limita salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentând de şase ori salariul mediu brut în ramura respectivă, iar alte compensaţii vor fi acordate doar în baza performanţei, făcând referire la cazul Nuclearelectrica prezentat de MEDIAFAX.

La începutul şedinţei de guvern, în faţa presei, Ponta a afirmat că cei mai “amărâţi” directori din companiile de stat au indemnizaţii de 6.000 euro.

Tot miercuri, Guvernul a transmis o listă cu indemnizaţiile managerilor de la companiile de stat la care a facut referire premierul Ponta la începutul şedinţei de Guvern. Nivelul indemnizaţiilor din lista Guvernului diferă faţă de valorile prezentate vineri de Ministerul Finanţelor.

Potrivit datelor prezentate de Guvern, indemnizaţiile lunare sunt cuprinse între 11.250 lei şi 66.642 lei, iar pentru membrii consiliilor de administraţie între 132 lei şi 33.000 lei, cu mari alocaţii la Transgaz, Imprimerie, CN Uraniu, CE Oltenia, Electrica, Cuprumin, Romatsa, Tarom, CFR.

Cele mai mari indemnizaţii lunare medii brute plătite managerilor din companiile de stau au fost în primul trimestru la Tarom (16.622 euro), CFR SA (14.570 euro), Poşta Română (12.834 euro) şi ROMATSA (12.079 euro), potrivit raportărilor companiilor transmise Ministerului Finanţelor.

Pentru Cuprumin era trecută o indemnizaţie lunară de 10.000 euro a managerului, în timp ce Ministerul Finanţelor indică o indemnizaţie de 1.510 euro.

Miercuri seara, premierul Victor Ponta a susţinut că nu ştie “ce a ajuns la presă” referitor la indemnizaţiile directorilor din companii de stat, date transmise chiar de Guvern, şi a afirmat că în şedinţa Cabinetului a fost discutat un tabel care includea de fapt sume propuse pentru bugetul pe acest an în firme de stat.

Premierul a menţionat că decizia de limitare a salariilor directorilor din companii de stat va fi aplicată odată cu publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, iar contractele deja încheiate pot fi renegociate fără însă să existe “un instrument coercitiv”, şeful Executivului explicând că “ce s-a încheiat, s-a încheiat”.

Joi, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că directorul general de la Cuprumin a avut în perioada ianuarie-aprilie un câştig mediu brut de 4.700 de lei, iar Consiliul de Administraţia a fost plătit cu 10 euro pe şedinţă, cerând să fie scoase din dezbatere companiile din subordinea sa.

În replică, premierul i-a răspuns lui Vosganian, care a contestat realitatea cifrelor prezentate de Guvern legat de indemnizaţiile directorilor din companii de stat, afirmând că ministrul “nu ştie lucrurile astea” dacă lipseşte de la şedinţele de guvern.

Tot joi, AGA Transelectrica a stabilit remuneraţii brute lunare cuprinse între 6.800 de lei (1.500 euro) şi 38.000 de lei (8.800 euro) pentru directorii companiei şi de 7.000 lei (1.600 euro) net pe lună pentru membrii CS, la o zi după ce premierul Ponta a anunţat plafonarea salariilor în societăţile de stat.

Datele Finanţelor arată un nivel de 4.400 euro pentru indemnizaţia directorului general/preşedintelui de la Transelectrica în primul trimestru.








Comment Form

  • Tatiana: Ma numesc Tatiana, nascuta la 18.05.1986. Daca e posibil Dl Becali sa imi expedi
  • coconu florin: coconuflorin@yahoo.com Email-ul meu. In mesajul de mai sus nu-l pusesem.
  • Enrique Empresa: Pentru toate problemele tale financiare E-mail: enrique.empresa2000@gmail.com
  • coconu florin: Buna ziua. Sunt din Braila si am 37 de ani. De 22 de ani sunt dependent de caru
  • sorin: Buna seara,stiind ca suntei un om cu mare credinta in dumnezeu,si un familist co
Click Now!