LIKE la pagina pentru a continua!



emag tinar depurtat mycloset emag flanco fashionup





Arhivă Stiri


Friday, September 22, 2017

Cum va fi vremea de Paște, în București și în țară

primavara_8_martie_36530500Sâmbătă, vremea va fi în continuare mai caldă decât ar fi normal la început de mai, îndeosebi în regiunile sudice şi estice.

În cursul zilei cerul va fi variabil în Crişana şi Dobrogea, dar va prezenta unele înnorări în celelalte regiuni şi se vor semnala averse, însoţite şi de descărcări electrice, local în zona de munte, pe arii restrânse în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Moldova şi izolat în rest.

Spre seară şi în cursul nopţii vor mai fi înnorări şi ploi de scurtă durată, local în Moldova şi zona Carpaţilor Orientali şi izolat în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări spre sfârşitul intervalului în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în depresiuni şi 29…30 de grade în sud-est, iar cele minime se vor situa între 9 şi 17 grade.

BUCUREŞTI

Vremea se va menţine deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi, posibil, ploi slabe, de scurtă durată, spre seară şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade.

MUNTE

Vremea va fi în continuare mai caldă decât ar fi normal la început de mai. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi local averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

DUMINICĂ

Deşi valorile termice vor marca o scădere mai ales în regiunile estice, vremea va fi relativ caldă pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zona de munte şi pe arii restrânse în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în nordul Moldovei şi 29 de grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între 6 şi 16 grade.

MUNTE

Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară, vremea va fi relativ caldă pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.








Comment Form

  • Carlos: Ai nevoie de un împrumut? Ați căutat unde să obțineți un împrumut? Ați
  • Voyance 2017: En effet, cette réalisation est une vraie merveille, merci pour cet article en
  • benjamin: Misiunea noastră este să descoperim o soluție câștigătoare pentru toate pr
  • 86Lettie: I have noticed you don't monetize your website, don't waste your traffic, you c
  • Claudia: Bună ziua domnu Gigi! Ma numesc Claudia și am 21de ani și 3 fetite și locui
Click Now!