Adrian Năstase a fost eliberat din Penitenciarul Jilava

0

nastase_56226000Fostul premier Adrian Năstase a părăsit, luni după-amiază, Penitenciaru Jilava, unde a executat opt luni din pedeapsa de doi ani primită în dosarul “Trofeul Calităţii”. Năstase a fost luat de la penitenciar de fiul său Andrei. Soţia lui Năstase nu a fost prezentă la penitenciar şi nici la termenul de luni de la Tribunalul Bucureşti. Fostul premier nu a făcut declaraţii.

Pe drum spre casă, Adrian Năstase s-a oprit la o clinică privată pentru a face un control medical. Năstase a ieşit din închisoare la ora 18.00 şi s-a oprit la clinică în jurul orei 18.45. Fostul prim-ministru a fost eliberat după ce Tribunalul Bucureşti a respins, luni, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Completul, format din preşedintele Ioana Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară (una dintre judecătoare s-a exprimat împotriva eliberării, iar celelalte două pentru eliberare), respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase.

La scurt timp după decizia instanţei, Năstase a postat pe blocul personal un mesaj, în care spune că îşi va petrece perioada următoare pentru a “respira libertatea” şi că nu va da declaraţii sau interviuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *