Saturday, March 13, 2010
VIDEO – FOTO – 13 morti intr-o secunda
Filmele de groaza n-ar egala sentimentul care a pus stapanire pe ieri pe comuna Scanteia.
Cuvintele sunt prea seci si prea putine pentru a descrie ceea ce s-a intamplat in urma impactului dintre acceleratul de Brasov si un microbuz care facea transport de persoane din comuna Scanteia inspre municipiul Iasi.
11 persoane au fost tarate de locomotiva trenului pe o distanta de aproximativ 500 de metri, iar alte cinci persoane au fost aruncate pe geam chiar in momentul impactului.
Toti cei care nu erau pe scaune si stateau in picioare au fost aruncati pe geam dupa impact, ceilalti au fost purtati in fata trenului.
Din momentul impactului si pana la oprirea locomotivei, intre liniile de cale ferata era imprastiat sangele calatorilor, pantofii, hainele sau componentele microbuzului.
Impactul a fost nimicitor, iar cele trei persoane care au scapat cu viata se aflau in stare grava la spital pana la inchiderea editiei.
“Este cel mai dureros eveniment pe care l-am vazut in viata. Am mai anchetat accidente cu victime, cu pagube materiale foarte mari, insa asa ceva nu am vazut”, a spus procurorul Mihai Covalciuc, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi, cel care ancheteaza acest caz.
Din primele date, vina apartine soferului de microbuz. Acesta efectua o cursa ilegala si adunase 15 oameni din satele comunei Scanteia. Atunci cand a trecut calea ferata nu a fost atent nici la indicatoare si nici la semafoare sau la semnalele acustice.
Soferul numara banii
Marturiile martorilor sunt cutremuratoare: oamenii spun ca soferul era atent sa numere banii pe care ii incasase si nu s-a mai asigurat la trecerea la nivel cu linia ferata.
“Eu cand l-am vazut era prea tarziu. Nu mai aveam ce face. El era cu spatele la mine si numara banii. Probabil ca numara banii si statea de vorba cu pasagerii”, a spus Vasile Buda, mecanicul de locomotiva. Din cele cinci persoane care au fost aruncate din microbuz imediat dupa impact, trei au murit pe loc.
Cadavrele lor au ramas pana seara intre sinele de cale ferata. Tot acolo se afla si trupul neinsufletit al unui copil de 8 ani.
Atunci cand s-a urcat in microbuz, copilasul vroia sa ajunga la Iasi alaturi de o ruda apropiata. Pentru ca nu mai erau masini care sa transporte mortii, acestia au fost pur si simplu abandonati ore intregi sub privirile ingrozite ale satenilor care n-au crezut ca ceea ce se vede este real.
Totul parea rupt dintr-un cosmar, mai ales in momentul in care mustele au inceput sa bazaie trupurile neinsufletite. Atentia lucratorilor de la SMURD a fost directionata mai mult in locul in care s-a oprit trenul, adica la 500 metri de primele cadavre.
Acolo, pompierii si medicii de la SMURD au incercat sa mai salveze ce mai putea fi salvat. Primul a fost salvat soferul microbuzului, Petrisor Apostol, de 26 ani. Acesta ar fi iesit din masina cu banii in mana si intreband daca a murit cineva. Se tara pe jos si urla dupa ajutor. “Este cineva mort? Dati-ne ajutor”, spunea acesta.
“Doamne, ia-ma pe mine!”
Ulterior, pompierii au inceput sa taie microbuzul pentru a putea scoate cadavrele si a verifica daca mai este cineva in viata. A mai fost gasita o femeie de aproximativ 50 de ani.
Pentru ca avea puls, lucratorii de la SMURD au incercat sa o scoata cat mai repede de acolo. Inaintea ei au fost scosi mortii… Cadavrele au fost insirate langa tren si imbalsamate in lacrimile rudelor care veneau una dupa alta pentru recunoastere.
Toata lumea plangea. De la rude, oamenii de pe margine, politisti sau ziaristi. Erau imagini ce nu puteau fi vazute decat de cei cu inima tare. Bocetele si plansetele sotiilor sau parintilor celor care se aflau in microbuz au pus stapanire pe intreaga zona.
Doua scene au intrecut prin dramatism orice inchipuire. O tanara din sat si-a recunoscut barbatul intre cadavrele intinse unul langa altul. A inceput sa planga, sa urle si sa imbratiseze trupul neinsufletit al sotului. “Nu trebuia sa pleci. M-ai lasat singura cu baietelul.
Ce o sa-i spun eu cand ajung acasa? O sa ma intrebe unde este tata. Eu o ce o sa-i spun? Doamne!”, tipa femeia. De asemenea, un barbat a venit si s-a aruncat peste un cadavru, dupa care a vrut sa-l ia in brate si sa fuga cu el. Persoana decedata era fiica lui.
“Nu-mi vine sa cred! Doamne, ia-ma pe mine! Lasa-mi copila sa-si vada de viata”, spunea barbatul. Unele rude nici macar nu au suportat sa-i vada pe cei pierduti.
Spre exemplu, un tanar a lesinat atunci cand si-a vazut fratele mort. A cazut pur si simplu din picioare si nu avea cine sa-i acorde un prim ajutor, pentru ca salvarile plecasera deja catre Iasi pentru a transporta victimele care inca se aflau in viata.
Revoltati pe sofer
In cele din urma, dupa ce au fost scoase toate cadavrele, a fost resuscitata si femeia care inca se mai afla in viata. Aceasta a murit ulterior in drumul catre spital. In jurul orei 16.00 au fost si angajatii de la firma de pompe funebre pentru a transporta cadavrele la morga.
Dupa ce au fost urcate in masina, a inceput sa curga sangele prin inchizatura usii, iar oamenii de pe margine au innebunit. “Puneti cadavrele in saci, nu lasati sa curga sangele asa.
E blasfemie”, spuneau oamenii. Majoritatea satenilor din Scanteia sunt decisi sa se razbune pe sofer, in cazul in care acesta o sa mai traiasca. “A vrut sa faca bani pe spatele nostru si sa-i numere chiar cand trece trenul.
Putea sa se uite. In goana dupa bani ne omoara pe toti. Eu ma duc la spital si-i crap capul cu toporul”, a spus tatal unei victime. Bilantul acestui accident este unul dintre cele mai necrutatoare: 13 morti si trei raniti grav.































































Pagini realizate de Catalin Boacna, Margareta Nichifor, Ioana Gavriluta, Ala Iachim, Ciprian Boaru si fotoreporterii Bogdan Pintilii si Ovidiu Enculescu pentru Buna Ziua Iasi www.bzi.ro

