LIKE la pagina pentru a continua!



emag tinar depurtat mycloset emag flanco fashionup





Arhivă Stiri


Saturday, November 18, 2017

Rezultate alegeri: Geoană şi Năstase, direct în Parlament. Tăriceanu şi Blaga, pe muchie de cuţit. Vezi lista noilor aleşi

Primele alegeri uninominale din România s-au încheiat, duminică seară, cu o prezenţă redusă la urne de 39,26%, la nivel naţional. Potrivit exit-poll-ului realizat de CCSB pentru Antena 3, Alianţa PSD-PC a obţinut 36,5% din voturi, PD-L – 30,6%, iar PNL – 20,4%. Locul patru a fost ocupat de UDMR, cu 6,7% din voturile alegătorilor. PRM şi PNG-CD nu au trecut pragul de intrare în Parlament, obţinând sub 5% din voturi.

Din primele informaţii obţinute de Antena3.ro, se pare că preşedintele PSD, Mircea Geoană, are deja asigurat fotoliul de parlamentar. Acesta a obţinut în colegiul în care a candidat peste 70% din voturi.

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, se pare că nu a fost la fel de norocos în colegiul în care a candidat. El a obţinut cu puţin peste 45% din voturi şi va intra la redistribuire unde, cel mai probabil, va obţine un mandat de parlamentar.

Pe de altă parte, liderul PD-L, Vasile Blaga, este cotat în colegiul în care a candidat cu puţin sub 50% din voturi. Totuşi, se va aştepta numărătoarea finală a voturilor.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a obţinut cel mai mare procent în judeţ, ajungând la circa 63% în urma numărătorii paralele a voturilor făcută de partid, a declarat Rareş Enescu, purtător de cuvânt al PSD Prahova, pentru Agerpres. În oraşul Mizil, procentul alegătorilor care au votat pentru fostul premier social-democrat este de peste 70%, iar în cea mai mare comună din colegiu acesta depăşeşte chiar 80%, a mai adăugat Rareş Enescu.

După anunţarea primelor rezultate, Emil Boc şi Theodor Stolojan au declarat că la aceste alegeri a câştigat dreapta şi că prima opţiune de dialog a democrat-liberalilor este PNL. De asemenea, Ion Iliescu a declarat că PSD ar trebui să înceapă negocierile tot cu PNL pentru formarea noului Guvern.

Mai jos regăsiţi lista noilor aleşi din fiecare judeţ, aşa cum reiese din numărătorile paralele efectuate de partidele politice şi de companiile de sondaje. Materialul se actualizează.

BUCUREŞTI

Aura Vasile de la PSD scapă de redistribuire, obţinând peste 50% din voturi.

Elena Udrea de la PD-L şi Cristian Diaconescu, de la PSD, nu vor intra direct în Parlament. Aceştia au obţinut câte 44% din voturi.

PSD şi PD-L au lucrat la propriile numărători paralele, din care reiese că, în Bucureşti, numai trei candidaţi ar fi luat mai mult de 50% din voturi: Oana MizilAura Vasile şi Silviu PrigoanăVasile Blaga nu ar fi obţinut mai mult de 49,91%.

În plus, conform acestor numărători, PSD şi PD-L ar fi despărţite de un singur punct procentual.

Datele partidelor au fost confirmate luni de statisticile Biroului Electoral Municipal. La nivelul Capitalei, candidatul PD-L Silviu Prigoană a obţinut 59,01% din voturile alegătorilor, cadidata Alianţei PSD+PC Aurelia Vasile a obţinut 51,07% din voturi iar candidata PSD+PC Oana Mizil – 50,72% din voturile alegătorilor, potrivit datelor parțiale centralizate de Biroul Municipal Central.

La Camera Deputaţilor, PD-L a obţinut 37,40%, Alianţa PSD+PC – 33,63%, PNL – 15,74%, PNG-CD – 5,04%, PRM 4,10%, Alianţa Partidul Verde Ecologist – 0,74%, Lavinia Şandru, candidat independent 0,45%, UDMR – 0,36%, Sorin Paveliu, candidat independent – 0,08. La Senat, PD-L a obţinut 38,25%, Alianţa PSD+PC – 35,06%, PNL – 15,37%, PNG-CD – 5,9%.

Biroul Electoral Municipal a anunţat că au fost numărate voturile valabil exprimate din 95,51 % din secţiile de votare din Bucureşti (din cele 1.181 au fost centralizate 1.128 de secţii de votare).

ALBA

Camera Deputaţilor

Colegiul 1

Călin Potor (PD-L) 58%

Angelica Mocanu (PSD) 20%

Cosmin Covaciu (PNL) 7%

Colegiul 2

Clement Negruţ (PD-L) 64,52% din voturile exprimate în mediul rural

Ovidiu Jidveian (PSD) 25%

Colegiul 3

Rezultat strâns între Ştefan Bardan (PD-L) şi Teodor Atanasiu (PNL)

Colegiul 4

Oana Badea (PD-L) 40%

Radu Coclici (PSD) 30%

Colegiul 5

Cornel Olar (PD-L) 46%

Senat

Colegiul 1

Alexandru Peres (PD-L) 47%

Mihai Nicusor (PNL) 25%

Colegiul 2

Ioan Dobra (PNL)

Gheorghe Feneser (PSD+PC)

Tiberiu Barbuleţiu (PNL)

ARAD

În judeţul Arad, numărătorile paralele ale Partidului Democrat-Liberal, îi arată câştigători pe candidaţii:

Iustin Cionca – 54%

Lucian Tipei – 52,2%

Claudia Boghicevici – 51%

Adrian Niţu – 54%

Ovidiu Marian – 52%

Costel Igaş – 60%

BIHOR

Potrivit unor date neoficiale, la nivelul judeţului Bihor, deputaţi vor fi:

Derzsi Akos (UDMR)

Lakatos Peter (UDMR)

Ştefan Seremi (PDL)

Mircea Bradu (PDL)

Nicolae Jolţa (PNL)

Lucia Varga (PNL)

Claudiu Pop (PSD)

Senatorii din Bihor vor fi, cel mai probabil:

Cseke Attila (UDMR)

Cornel Popa (PNL)

Petru Filip (PDL)

Ioan Mang (PSD)

Bistrița-Năsăud

PD-L conduce în topul preferințelor electoratului din această circumscripție electorală cu 36,33% din voturi la Camera Deputaţilor şi 36,40% din voturile pentru Senat, potrivit rezultatelor anunţate de BEJ după centralizarea tuturor buletinelor.

Pe locul secund s-a clasat Alianţa PSD+PC cu 31,97% la Camera Deputaţilor şi 34,95% la Senat şi pe locul al treilea PNL cu 18,78% la Camera Deputaţilor şi 15,66% la Senat.

Din voturile valabil exprimate, PD-L a obţinut 36,40%, Alianţa PSD+PC – 34,95%, PNL – 15,66%, UDMR – 5,83%, PRM – 3,74%, PNG-CD -2,16% şi Partidul Verde Ecologist – 1,24%.

Liderul judeţean al PD-L, deputatul Ioan Oltean, candidat în Colegiul nr. 3 Camera Deputaţilor este singurul care a obţinut un nou mandat fără să intre în procesul de redistribuire.

Covasna

Senat

Colegiul 1 – Albert Almos(UDMR) – 55,62%

Colegiul 2 – Bokor Tiberiu – 68,6%

Camera Deputaților

Colegiul 1 – Edler Andras (UDMR) – 67%

Colegiul 2 – Marton Arpad(UDMR) – 56,29%

Colegiul 3 – Olosz Gergely(UDMR)- 78%

Colegiul 4 – procedură de redistribuire 1.Molnar Gabor (UDMR) – 38,79% 2.Horia Grama (PSD) – 24,8% 3.Gheorghe Baciu (PSD) – 19,42% 4.Marius Obreja(PNL) – 8,28%. În Covasna prezenţa la vot a fost una dintre cele mai mici din ţară, cu 33,5%

Dolj: Peste 60% sufragii pentru Geoană şi Olguţa Vasilescu

Preşedintele PSD Mircea Geoană şi mai noua sa colegă de partid, Lia Olguţa Vasilescu, au obţinut peste 62% din voturile doljenilor, adjudecându-şi fiecare câte un mandat în Senat. De altfel, alianţa PSD+PC s-a postat în fruntea clasamaentului alegerilor la nivel județean, potrivit rezultatelor finale de la BEJ, cu șase mandate în Parlament.

Geoană a obținut 64,22% din voturile doljenilor în colegiul 5 Senat, iar Olguţa Vasilescu 62,91% din voturi în colegiul 3 Senat. Alianţa PSD+PC a mai câştigat patru mandate de deputaţi prin Petre Petrescu (57,68%), Claudiu Manda (65,32%), Valeriu Zgonea (63,71%) şi Ion Călin (59,45%).

Principalul său contracandidat, PD-L n-a reuşit să contabilizeze nici măcar un singur parlamentar înainte de procedura redistribuirii.

Pedelistul Radu Berceanu a obţinut 46,10% din voturile exprimate în colegiul 1 Senat, fiind urmat de Antoaneta Dobrescu de la PSD cu 36,23% şi Dumitru Ungureanu de la PNL cu 11,51%. Învingătorul din colegiul 4 Senat este pedelistul Iancu Constantin cu 36,01% din sufragii, urmat de pesedistul Florea Crânguş cu 32,09% şi liberalul Mario Ovidiu Oprea cu 28,83%.

Primul loc în colegiul 1 Deputaţi a fost adjudecat de pedelistul Mihai Surpăţeanu cu 44,11% din voturi, urmat de pesedistul Virgil Popescu cu 35,67% şi liberalul Corneliu Stroe cu 11,11%. În colegiul 2 Deputaţi, pedelistul Constantin Dascălu a obţinut 42,12% din voturi, pesedistul Gheorghe Nedelescu (PSD) a avut 38,28% iar liberal Horia Buzatu 11,49%. În colegiul 8 pedelistul Gelu Vişan a obţinut 39,90%, fiiind primul clasat.

Iată rezultatele din Oradea:

Camera Deputaţilor

Colegiul 7 Oradea-Sud

Dan Octavian (PNL) 26,02%

Mircea Matei (PD-L) 24,75%

Sonia Drăghici (PSD-PC) 20,27%

Kallai Laszlo (UDMR) 19,85%

Florian Pantea (PRM) 5,70%

Petru Trif (PNG-CD) 2,29%

Colegiul 8 Oradea Nord-Vest

Peto Csilla (UDMR) 27,91%

Mircea Bradu (PD-L) 24,42%

Lia Pop (PSD-PC) 19,75%

Eduard Hellvig (PNL) 18,92%

Alexandru Demeter (PRM) 5,31%

Gheorghe Pintea (PNG-CD) 2,04%

Colegiul 9 Oradea-Centru-Est

Csuzi Istvan (UDMR) 24,07%

Mircea Mălan (PNL) 23,90%

Octavian Bot (PD-L) 22,53%

Claudiu Pop (PSD-PC) 20,63%

Mircea Vac (PRM) 5,21%

Dan Păcală (PNG-CD) 1,90%

Senat

Colegiul 4 Senat Oradea Nord-Centru

Mihai Groza (PD-L) 26,61%

Iulius Delorean (UDMR) 25,56%

Gheorghe Carp (PNL) 21,89%

Ioan Mang (PSD-PC) 19,11%

Colegiul 3 Senat Oradea Sud-Holod-Salonta

Petru Filip (PD-L) 31,53%

Smaranda Scridon (PNL) 23,04%

Sarkady Zsolt (UDMR) 20,27%

Florian Pavel (PSD-PC) 17,39%

Prahova

PD-L susține, potrivit propriei numărători paralele că a câştigat toate cele trei mandate de deputat în municipiul Ploieşti, un mandat similar la Câmpina şi unul în Colegiul 9 Filipeştii de Târg-Gorgota, dar şi un post de senator.

Preşedintele PD-L Prahova, Roberta Anastase ar fi câștigat 53% din voturile electoratului din Colegiul 11 Ploieşti-zona Lămâiţa-Malu Roşu cu aproximativ cinci procente mai mult față de PSD-PC.

Andrei Sava Colegiul 12- zona Nord și Sever Voinescu – Colegiul 10 zona Mihai Bravu-Rudului ar avea și ei mandatele de deputat asigurate la procesul de redistribuire. În aceeași situație se află și Florin Anghel în colegiul 2 Câmpina și george Ionescu în Colegiul 9 Filipeştii de Târg-Gorgota.

La redistribuire ar intra, de aseemenea Gabriel Sandu – Colegiul 5 Ploieşti şi George Severin – Colegiul 1 Valea Prahovei, Câmpina, Băicoi, filiala PD-L făcându-și deja calculele pentru un mnadat de senator în unul din cele două colegii.

BOTOŞANI

Camera Deputaţillor

Colegiul 1 Flămânzi

Nicolae Rebenciuc (PNL)

Mircea Danuta (PSD+ PC)

Colegiul 2 Dorohoi

Andrei Dolineaschi (PSD+PC)

Colegiul 3 Saveni

Florin Turcanu (PNL)

Colegiul 4 Darabani

Stelica Strugaru (PD-L)

Colegiul 5 Botosani

Costica Macaleti (PSD+PC)

Colegiul 6 Botoşani

Cătălin Obuf Buhaianu (PD-L)

Senat

Colegiul 1 Dorohoi-Flămânzi

Gheorghe Marcu (PSD+PC)

Colegiul 2 Darabani-Saveni

Liviu Cimpanu (PNL)

Colegiul 3 Botosani

Dan Humelnicu (PD-L)

CĂLĂRAŞI

Norica Nicolai de la PNL şi Doru Ioan Tărăcilă de la PSD intră direct în Parlament, obţinând peste 50% din voturi.

CONSTANŢA

Camera Deputaţilor

Colegiul 7

Matei Brătianu (PSD-PC) 51,54%

Laurenţiu Mironescu (PD-L) 35,00%

Senat

Emilian Mircea Pătruţ (PSD) 47,53%

Mircea Banias (PD-L) 35,67%

Cluj: Buda, Gurzău și Hărdău, cu mandatul de parlamentar în buzunar

Trei candidaţi ai PD-L Cluj au primit peste 50 la sută plus unu din voturi la alegerile parlamentare, potrivit centralizării finale a BEJ. PD-L a fost de altfel,formaţiunea care a obţinut cele mai multe voturi în judeţ.

Preşedintele PD-L Cluj, deputatul Daniel Buda, a câștigat în Colegiul 2 Camera Deputaţilor din Cluj Napoca cu 51,27% din sufragii, iar colegul său Adrian Gurzău a obţinut în Colegiul 4 Camera Deputaţilor Cluj-Napoca 50,33% din voturi. Singurul mandat de senator atribuit fără repartizare aparţine fostului ministru al Educaţiei, democrat-liberalul Mihail Hărdău, care a obţinut în Colegiul 1 Cluj-Napoca 50,23% din voturi.

La Senat PD-L a obţinut 41,7%, PSD – 18,54%, UDMR – 16,08%, PNL – 15,57%, PRM – 5,63%, iar la Camera Deputaţilor, PD-L a obţinut 39,81%, PSD – 19,16%, UDMR -16,39%, PNL – 14,95% şi PRM – 4,43%.

Iată exit-poll-ul efectuat de Metro Media Transilvania în Cluj în ziua alegerilor:

Camera Deputatilor

Colegiul 1

Mircia Giurgiu (PD-L) 43,7%

Matis Jeno (UDMR) 18,8%

Teodor Pop-Puscas (PSD) 18,1%

Sebastian Moga (PNL) 12,1%

Colegiul 2

Daniel Buda (PD-L) 48,9%

Laura Pop (PSD) 17,3%

Bianka Szenczi (UDMR) 17,1%

Horea Dan (PNL) 10,4%

Colegiul 3

Petru Calian (PD-L) 41,7%

Csoma Botond (UDMR) 19,7%

Mircea Jorj (PSD) 18,8%

Ioan Petran (PNL) 14,1%

Colegiul 4

Adrian Gurzau (PD-L) 46,6%

Boros Janos (UDMR) 23,3%

Virgil Radu Pop (PSD) 14,2%

Mircea Capusan (PNL) 10,1%

Senat

Colegiul 1

Mihail Hardau (PD-L) 47%

Molnos Lajos (UDMR) 18,7%

Ioan Bolovan (PSD) 17,2%

Aurel Neţin (PNL) 12,7%

Colegiul 2

Serban Radulescu (PD-L) 43,8%

Eckstein Kovacs-Peter (UDMR) 21,8%

Vasile Cozma (PSD) 16,9%

Lucia Morariu 12,3%

GORJ

Senat

PSD + PC 46%

PD-L 32,78%

PNL 13,2 1%

PRM 5,06%

Camera Deputaţilor

PSD+PC 44,6%

PD-L 30,71%,

PNL 15,05%

Celelalte partide nu au atins pragul electoral.

Colegiul 6

Victor Ponta (PSD) 51,93%

Marcel Romanescu (PD-L) 30%

Matei Nădrag (PNL) 8,8%

Nicolae Mischie (PSD) 3,02%

Giurgiu

Doi candidați PNL ar fi trecut de pragul de 50% plus unu voturi necesare pentru a accede din prima etapă în Parlament. Potrivit unor surse liberale, ar fi vorba de candidatul în colegiul 2 pentru Senat, Vasile Mustățea, care ar fi obținut un procent de peste 54%, și fostul președinte AVAS, Chițoiu Daniel, peste 50 la sută din sufragii.

Conform acelorași surse, candidatul PSD-PC, Mădălin Voicu pentru un loc de deputata în colegiul 1, are șanse mari să prindă redistribuirea, fiind primul clasat la nivelul municipiului Giurgiu.

HARGHITA

Camera Deputaţilor

Colegiul 5

Mircea Duşa (PSD) 40,15%

Bende Sandor (UDMR) 34,2%

Tamara Proca (PNL) 17,5%

Adrian Ciobanu (PD-L) 8%

Iași: Vosganian, Fenechiu şi Adomniţei, parlamentari după redistribuire

Liberalii Varujan Vosganian, Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei se află pe primul loc în colegiile unde au candidat, potrivit rezultatelor parţiale comunicate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Iaşi.

După contabilizarea a peste jumătate din voturi, actualul ministru al economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, conduce cu 39,09% în faţa social-democratului Marian Enache (26,34%) şi a democrat-liberalului Iulian Şerban (26,30%).

Relu Fenechiu a cumulat 43,39% după numărarea voturilor din 72 de secţii dintr-un total de 76, în timp ce contracandidaţii săi, Daniel Mătăsaru (PSD-PC) şi Dragomir Tomaşeschi (PD-L), au adunat 23,53% şi, respectiv, 21,45%.

Fostul ministru al educaţiei, Cristian Adomniţei, a obţinut 36,91%, după numărarea voturilor din aproape jumătate din secţiile de votare din colegiul său. Contracandidaţii săi, Narciza Nedelcu (PD-L) şi Vasile Câtea (PSD-PC) au obţinut 27,10% şi, respectiv, 22,32%.

Totuși, rezultatele parţiale publicate de BEJ dau PD-L câştigător la nivelul judeţului Iaşi, după numărarea voturilor din 63% din secţiile de votare. La Camera Deputaţilor PD-L a adunat 34,29%, PSD 32,49% şi PNL 22,01%, în timp ce la Senat democrat-liberalii au 37,01%, social-democraţii au 32,52%, iar liberalii 32,6%.

Daniel Oajdea (PD-L) l-a învins pe preşedintele organizaţiei municipale a PSD Iaşi, Doru Tompea, în timp ce liderul PD-L Iaşi, Dan Cârlan, a pierdut în faţa medicului Tudor Ciuhodaru (PSD), la o diferenţă de aproape 5%. La Senat, într-un colegiu care cuprinde zona de vest a oraşului, eurodeputatul Mihaela Popa (PD-L) a câştigat în faţa fostului director general al Antibiotice SA, Ioan Nani (PSD).

Rezultatele parţiale mai indică faptul că democrat-liberalii au câştigat, după numărul de voturi, în şapte colegii din judeţul Iaşi, social-democraţii s-au impus în şase, iar liberalii şi-au adjudecat patru colegii.

SUCEAVA

Senat

Colegiul 1

Sorin Fodoreanu (PDL)

Colegiul 2

Orest Onofrei (PDL) 60%

Camera Deputaţilor

Colegiul 2

Ioan Bălan (PD-L) 56,7%

Colegiul Vatra Dornei

Dumitru Pardău (PD-L) 57%

Mureșul, dominat de UDMR

Patru candidaţii UDMR, printre care Marko Bela şi Borbely Laszlo, au obţinut peste 50 la sută plus unu din voturi la alegerile parlamentare, conform rezultatelor prezentate de BEJ după numărarea voturilor din 306 din cele 536 de secţii din judeţ.

Deputatul Kerekes Karoly a realizat cel mai bun scor: 82,82 la sută, în Colegiul uninominal 5 pentru Camera Deputaţilor. Marko Bela a obţinut 65,13 la sută în Colegiul Uninominal 2 pentru Senat, în timp ce contracandidatul lui maghiar, independentul Kincses Elod, susţinut de PCM, a întrunit 6,66 la sută din sufragii.

În Colegiul uninominal 1 Camera Deputaţilor Târgu Mureş, Borbely Laszlo, a obţinut 55,60 la sută din voturi, iar în Colegiul 3 Kelemen Attila a fost votat de 55,15 la sută din alegători.

Gyorgy Frunda, candidatul Uniunii pentru Senat în Târgu Mureş, a obţinut 49,12 la sută din voturi, iar Benedek Imre, candidatul Uniunii pentru Colegiul 2 Camera Deputaţilor, intră la redistribuire cu un rezultat electoral de 42%.

Ministrul PNL, Ovidiu Silaghi, învins la Satu Mare

Ministrul pentru IMM, Ovidiu Silaghi, a reușit doar modesta performanță a atragerii a doar 13,66 la sută din voturi în Colegiul nr. 1 în care a candidat pentru un mandat de senator în judeţul Satu Mare. El s-a clasat astfel al patrulea în cursa pentru acest mandat, potrivit rezultatelor parţiale comunicate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

La nivelul a 245 de secţii de votare din totalul de 333, reprezentând un procent de 73,57, ministrul Ovidiu Silaghi a obţinut 13,66 la sută din voturi (6.057), clasându-se pe locul al patrulea, după candidatul PDL, Petre Mureşan, care a obţinut 29,24 la sută (12.961), cel al UDMR, Ladislau Konya, – 26,75 la sută (11.856) şi cel al Alianţei PSD+PC, cu 23,77 la sută (10.533 de voturi).

În cele două colegii pentru Senat din judeţul Satu Mare, UDMR a obţinut 37,86 la sută din voturi, PDL – 22,29 la sută, Alianţa PSD+PC – 20,19 la sută, PNL-13,57 la sută, PRM-1,99 la sută, urmat de Partidul Verde cu 1,65 la sută din voturi.

VRANCEA

Candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 6, Ciprian Nica, a obţinut peste 57% din voturile exprimate, potrivit unor surse din interiorul partidului.

De asemenea, Miron Mitrea, candidat PSD pentru Senat în Colegiul 1, precum şi Cristian Dumitrescu, candidat PSD pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 4 Odobeşti, au obţinut peste 50% din voturi.

Vaslui: Cristian David, Marian Sârbu, Aristide Roibu și Doina Silistru la redistribuire

Alianţa PSD+PC este prima clasată în judeţul Vaslui, cu peste 40% din voturile exprimate, urmată de PD-L cu 22% şi PNL cu 20%, conform rezultatelor parţiale de la Biroul Electoral Judeţean (BEJ)

Singurul candidat din judeţul Vaslui care a obţinut peste 50% din voturi, asigurându-şi mandatul de deputat în Parlamentul României, este viceprimarul municipiului Bîrlad, Adrian Solomon de la PSD.

Alianţa PSD+PC este prima clasată în judeţul Vaslui, cu 40,9% din voturile exprimate, urmată de PD-L cu 22% şi PNL cu 20%, conform rezultatelor parţiale de la Biroul Electoral Judeţean (BEJ

Primvicepreşedintele PSD Vaslui, Vasile Mihalache, a declarat că foştii senatori Aristide Roibu şi Doina Silistru vor avea noi mandate de parlamentar, obţinând un scor bun la aceste alegeri. Potrivit rezultatelor parţiale oferite de BEJ Vaslui, cei doi au câte un procent de 41,71%, respectiv de 43,01%.

Fostul ministru al muncii, social-democratul Marian Sârbu, candidat la Camera Deputaţilor, în Colegiul Murgeni, a obţinut 39,68%.

Fostul deputat PSD Dumitru Bentu, candidat pentru Camera Deputaţilor pe Colegiul Bârlad-rural a obţinut 30,94% din voturi, iar fostul deputat Irinel Stativă, candidat pentru Camera Deputaţilor Colegiul Vaslui-rural a obţinut un procent de 45,39%.

Ministrul Internelor, Cristian David, candidat liberal la Senat pe Colegiul Huşi, a obţinut 33, 95% din voturi. David a fost devansat de fostul prefect al judeţului Ioan Ţibulcă (PSD), care a obţinut 39,27%, însă PNL speră că va câștiga la masa redistribuirii două mandate de deputat şi unul de senator. Mandatul de senator îi va reveni lui Cristian David, iar cele mai mari şanse să obţină un mandat de deputat le are liderul PNL, Dan Marian, care a obţinut un procent de 38,91.

PD-L ar putea primi trei mandate de parlamentar, două de deputat şi unul de senator, în baza procentelor obținute.Preşedintele PD-L Vaslui, Corneliu Mihalache, candidat la Senat pe Colegiul Vaslui, a obţinut 34, 83% din voturi.

Galațiul, fief PSD-PC

Alianţa PSD+PC conduce detaşat în judeţul Galaţi, cu peste 46% din voturi, conform rezultatelor parţiale prezentate de Biroul Electoral Judeţean la ora 11.00, după centralizarea voturilor din 93% din secţii.

Potrivit BEJ, la Senat, PSD+PC a obţinut 81.169 de voturi valabile (46,10%), PD-L a obţinut 52.164 de voturi valabile (29,62%), iar PNL a obţinut 29.458 de voturi valabile (16,73%).

La Camera Deputaţilor, Alianţa PSD+PC a întrunit 82.609 de sufragii (46,89%), PD-L a întrunit 48.409 sufragii (27,48%), iar PNL a întunit 28.069 de sufragii (15,93%).

Potrivit propriilor numărători paralele, PSD+PC ar fi câștigat câteva mandate cu jumătate plus unu din voturi. La Senat, Gheorghe Saghian a obţinut 64,7% din sufragii în colegiul senatorial nr. 1. La Camera Deputaţilor, vicepreşedintele PSD Dan Nica a obţinut 65,6% în colegiul nr. 5, vicepreşedintele PC Bogdan Ciucă a obţinut 56% în colegiul nr. 8, iar parlamentarul PSD Viorel Ştefan a obţinut 52,1% în colegiul nr. 4.

Antena3.ro vă va ţine la curent cu situaţia candidaţilor la alegerile parlamentare uninominale. Rămâneţi pe Antena3.ro pentru a afla cine va ajunge în Parlament.

VEDEŢI REZULTATELE PARŢIALE PE FIECARE JUDEŢ ŞI COLEGIU

Antena3.ro








Comment Form

  • Marius: Buna ziua domnu Gigi, Mă numesc Marius și aș vrea dacă puteți să mă aju
  • RecenziiReale: O colega de munca mi-a recomandat acest produs, dupa ce avusesem o disputa pe te
  • Jean Carlos: Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti facturile, a înc
  • Carlos: Ai nevoie de un împrumut? Ați căutat unde să obțineți un împrumut? Ați
  • Voyance 2017: En effet, cette réalisation est une vraie merveille, merci pour cet article en