5 October 2024

Ford scoate Matizul din productie la sfarsitul lui mai

0

Sfarsitul lunii mai va aduce cu sine incetarea productiei din Romania pentru orice model auto din gama Daewoo, in conditiile in care uzina de automobile de la Craiova, la care actionar majoritar este Ford Motor Company, va scoate din productie modelul Matiz.

Decizia vine dupa ce in lunile iulie si august ale anului trecut Daewoo Automobile Romania (DWAR) a scos din productie Cielo si Nubira II. “Productia modelului Daewoo Matiz va inceta la sfarsitul lunii mai, in prezent existand inca cerere pe piata pentru acesta”, a declarat pentru ZF Ion Ion, directorul general al uzinei de automobile din Craiova.

Productia modelului Matiz a mai fost oprita in luna ianuarie a acestui an, pe fondul acumularii de stocuri la nivelul lunii decembrie.

In primul trimestru al acestui an vanzarile Daewoo pe piata locala au scazut cu aproape 50% la 1.706 de unitati. Matiz a reprezentat peste 90% din vanzari, cu 1.684 de masini, in scadere cu 35,6% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, diferenta fiind reprezentata de modelul Nubira, acesta fiind vandut din stoc. Pretul unui Matiz porneste de la 5.350 de euro cu TVA inclusa.

Potrivit declaratiilor anterioare ale lui Ion Ion, cresterea ofertei de pe piata interna, precum si anuntul preluarii uzinei de catre Ford au dus la diminuarea vanzarilor Daewoo.

In ceea ce priveste valoarea vanzarilor Daewoo, in 2007 motoarele si cutiile de viteze au avut o pondere de 60% din acestea.

Potrivit directorului general al uzinei, in 2008 se va continua exportul de motoare si cutii de viteze pentru clientii din Ucraina, Egipt, Uzbekistan si Coreea. Comenzile insumeaza peste 200.000 de cutii de viteze si peste 170.000 de motoare, acestea presupunand lucrul in doua schimburi, pentru motoare si trei pentru cutiile de viteze.

La finele anului trecut reteaua Daewoo pe piata locala numara 72 de puncte de vanzare. Anul trecut, DWAR a incetat contractul cu doi reparatori, in timp ce un altul a fost autorizat. Astfel, in prezent exista 80 de locatii autorizate, dintre care 75 de reparatori cu contract de service.

Din cei 75 de reparatori cu contract, 52 au contract de autorizare numai cu DWAR, in timp ce restul de 23 efectueaza reparatii, cu contract de autorizare, si pentru alte marci de automobile. Potrivit declaratiilor lui Costin Micu, director de vanzari in cadrul Radacini, dealer Daewoo, activitatea firmei va continua atat timp cat exista masini in stoc.

“In prezent asteptam decizia uzinei de la Craiova cu privire la reteaua de dealeri. Nu este exclus sa devenim dealer Ford”, a subliniat Micu.

Potrivit unor surse din cadrul uzinei, Daewoo va participa si in acest an la programul “Rabla”, care a fost majorat la 40.000 de masini.

Ford Motor Company va asambla la Craiova incepand cu vara anului viitor utilitara usoara Transit Connect, care in prezent este produsa la uzina din Kocaeli, Turcia. Productia acesteia va fi de 30.000 de unitati in 2009 si de aproximativ 50-60.000 de unitati in 2010.

Incepand cu anul 2010, alaturi de utilitara usoara, Ford va asambla la Craiova un nou model de automobil din segmentul mic, care va acoperi o noua nisa de piata.

In 2012 productia de autovehicule a uzinei craiovene va fi de 300.000 de unitati, dintre care 90% va fi destinata exportului. In 2007 la Craiova s-au asamblat aproape 19.000 de automobile, in timp ce la capacitate maxima uzina poate produce in prezent 150.000 de autovehicule anual.

Numarul locurilor de munca de la Ford Craiova va fi majorat pana in 2012 la o valoare cuprinsa intre 7.000 si 9.000, ceea ce ar putea determina un numar total de pana la 36.000 de locuri de munca, in timp ce investitia totala va ajunge la 675 de milioane de euro.

Daewoo Matiz, 1998-2008

# Modelul de clasa mini al constructorului coreean a intrat in productie la Daewoo Craiova in 1998, inlocuind modelul Tico, aflat in fabricatie din 1995.

# In ianuarie 2005 Daewoo Romania lanseaza modelul Matiz cu motor Euro 3.

# Incepand cu data de 13 martie 2007 Matiz dispune de motorizare Euro 4.

# In 2007 vanzarile Daewoo Matiz pe piata locala au fost de 13.904 unitati, in scadere cu 12% fata de anul precedent.

# In prezent se comercializeaza si modelul Chevrolet Spark, care reprezinta noua generatie a lui Matiz si este asamblata in Coreea de Sud.

Sursa: Ziarul Financiar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *