Topurile muzicale şi vânzărilor cu ajutorul internetului

0

Spaţiul virtual modifică puternic regulile din lumea reală. Cel mai nou exemplu priveşte modalitatea de alcătuire a topurilor muzicale. Şi asta pentru că, începând cu 1 ianuarie, topurile muzicale britanice sunt alcătuite şi prin calcularea vânzărilor de muzică cu ajutorul internetului.

Până acum, la stabilirea topurilor muzicale, erau luate în calcul doar vânzările de discuri.

Dar în Marea Britanie, în ultimii 3 ani, descărcarea muzicii de pe site-urile specializate de pe internet s-a dublat din punct de vedere al încasărilor.

Astfel, în primele 51 de săptămâni ale anului 2006, britanicii au descărcat de pe internet muzică în valoare de mai bine de 60 de milioane de lire sterline, adică aproape 100 de milioane de euro.

Astfel comerţul cu muzică prin intermediul internetului a devenit o realitate care nu putea fi neglijată de către realizatorii topurilor muzicale.

Iar aceştia au anunţat că, de la 1 ianuarie, alături de clasicele vânzări de discuri vor fi luate în seamă şi vânzările de muzică descărcată de pe internet.

Schimbarea modalităţii de stabilire a topurilor pare a bucura pe toată lumea.

Marile magazine de discuri au deja site-uri specializate pentru descărcarea de muzică de pe internet.

Pe de altă parte, albumele disponibile pe internet vor putea include şi piese mai lungi, care nu ar fi încăput pe discurile obişnuite din motive de spaţiu.

Cei mai avantajaţi vor fi însă cumpărătorii, care vor putea opta pentru versiunile mai bune ale oricărei melodii.

Sursa: BBC Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *