LIKE la pagina pentru a continua!



emag tinar depurtat mycloset emag flanco fashionup





Arhivă Stiri


Monday, December 11, 2017

Emotie si teama la Istanbul inaintea vizitei Papei

Prima vizita a Papei Benedict al XVI-lea intr-o tara musulmana

Suveranul Pontif merge in Turcia pentru o intalnire la varf, la Istanbul, cu patriarhul de Constantinopole, Bartolomeu I, reprezentant spiritual al ortodocsilor. Cei doi vor face publica, la 30 noiembrie, o declaratie comuna, pentru a sublinia vointa de reconciliere intre cele doua biserici crestine, separate de circa un mileniu.

La 11 saptamani dupa discursul Papei din Germania, in care acesta a facut legaturi intre Islam si violenta, declansand mania lumii musulmane, atentia va fi indreptata mai degraba asupra mesajului sau catre musulmani.

Presedintele pentru afaceri religioase, Ali Bardakoglu, principala autoritate musulmana din Turcia, s-a numarat printre primii care au condamnat discursul Papei, apreciind ca acesta ofera “o viziune partiala si plina de prejudecati” asupra islamului, reflectand “ura” pe care o are acesta in inima.

Benedict al XVI-lea a explicat ulterior ca a fost inteles gresit si si-a exprimat in repetate randuri atasamentul fata de dialogul cu islamul.

Vizita “nu va rezolva toate problemele, dar va fi un pas bun in directia dialogului”, apreciaza totusi Ali Bardakoglu.

“Insa imaginea Papei in randul popoarelor musulmane ramane marcata de acest incident”, recunoaste un inalt prelat de la Vatican.

In aceasta situatie, va fi dificil pentru Suveranul Pontif sa abordeze tema libertatii religioase pentru minoritatile crestine din tarile musulmane. “Exista multe necunoscute in aceasta calatorie foarte riscanta, dar ceea ce se va intampla depinde si de Benedict al XVI-lea, de capacitatea sa de a depasi mesajul oficial si a ajunge pana la inimile oamenilor”, a adauga prelatul.

Aceasta provocare este cu atat mai complicata cu cat Papa are reputatia de a fi unul dintre adversarii aderarii Turciei la Uniunea Europeana, desi secretarul de stat al Vaticanului, Tarcisio Bertone, a declarat recent ca “Sfantul Scaun nu are nici un drept de veto pentru o aderare la Uniunea Europeana.

Manifestatii in Turcia impotriva vizitei papale

Circa 20.000 de musulmani au protestat, duminica, la Istanbul contra vizitei papei Benedict al XVI-lea, desi suveranul pontif si-a exprimat “amicitia sa sincera” pentru Turcia.

Lozinci ca “Nu papei!” sau “Papa a facut o eroare, rabdarea noastra este epuizata” erau scandate de demonstranti, care agitau drapele turce sau care purtau esarfe pe cap pe care erau scrise capitole din Coran.

Protestul, organizat de un partid politic islamist, pe tema “opozitiei la alianta cruciatilor” a fost cea mai mare adunare de masa de pana acum contra vizitei papale. Numerosi islamisti leaga vizita papei de cruciatii care au trecut prin Anatolia, in urma cu 1000 de ani, cu directia Ierusalim.

Oficialii de la Ankara spera totusi sa foloseasca aceasta vizita pentru a promova dorinta Turciei de a deveni prima tara musulmana in Uniunea Europeana. Insa, gruparile proislamice, care au devenit tot mai puternice in ultimii ani, il percep pe Benedict ca pe un simbol al intolerantei occidentale si al nedreptatilor contra musulmanilor.

Masuri de securitate sporite

Toate etapele vizitei de patru zile – prima efectuata pe Benedict al XVI-lea intr-o tara musulmana – se vor desfasura in conditii de securitate maxima.

“Vom folosi toate serviciile noastre de securitate, fara nicio exceptie, pentru a proteja pe Sanctitatea Sa si a asigura buna desfasurare a vizitei unui ilustru lider al unui miliard de credinciosi”, a declarat ministrul turc al afacerilor externe, Abdullah Gul.

“Nu vor exista incidente. Nu putem uita ce s-a intamplat in Piata Sfantul Petru, in 1981. Din nefericire, un cetatean turc a fost atunci cel care a tras focuri de arma impotriva Papei Ioan Paul al II-lea”, a mai precizat Gul, referindu-se la atentatul comis de Mehmet Agca impotriva Papei.

Autoritatile turce au elaborat un plan de securitate foarte drastic, care aminteste de masurile care au paralizat Istanbulul in timpul summitului NATO din 2004.

In acest sens, vor fi mobilizati la Istanbul pana la 12.000 de politisti, inclusiv lunetisti, pozitionati pe acoperisuri iar autoritatile intentioneaza sa blocheze accesul in doua cartiere in districtul in care va fi gazduit Papa.

Zeci de ofiteri de politie, unii imbracati in civil, dar si numeroase camere de supraveghere vor monitoriza permanent zona.

Turcia a promis ca va depune toate eforturile necesare pentru ca vizita Papei sa fie un succes, dorind astfel sa ofere o imagine buna in strainatatate, intr-un moment in care isi negociaza aderarea la UE.

HotNews.ro, C. Marin, 27 nov 2006








Comment Form

  • BARRY: aveți nevoie de un credit de urgență prin e-mail acum: barryhonestloancompany
  • voyance gratuite par mail rapide: Penso, e attraverso tutti gli articoli, che tu abbia padroneggiato il tuo sogget
  • voyance Email: Record eccellente, continua in questo modo
  • Marius: Buna ziua domnu Gigi, Mă numesc Marius și aș vrea dacă puteți să mă aju
  • RecenziiReale: O colega de munca mi-a recomandat acest produs, dupa ce avusesem o disputa pe te