Cum dispare un partid in 30 de zile (de Ioana Lupea)

“Theodor Stolojan va invinge PNL, prin aceeasi tactica care l-a readus in politica, l-a propulsat in cursa prezidentialelor din 2000 si l-a urcat in fruntea liberalilor”.

Cu o luna in urma, PNL era un partid de guvernare, mai sigur pe sine dupa campania privind decomunizarea, cu cateva voci contestatare, nesemnificative prin numar.

Eroarea politica incredibila la un partid experimentat in scindari si regrupari, savarsita de conducerea liberala prin vanarea si expulzarea lui Theodor Stolojan si a simpatizantilor acestuia, l-a antrenat intr-o cadere accelerata.

Defectarea lui Gheorghe Flutur la Platforma Stolojan, detinator al unui portofoliu greu in cabinetul Tariceanu din perspectiva integrarii, inaltat in sondaje de crizele inundatiilor si aviarei, este lovitura de gratie si punctul de cotitura in parcursul PNL. Prin Gheorghe Flutur, Platforma Stolojan-Stoica a ajuns si la guvernare.

O singura greseala tactica si tot ceea ce construise conducerea liberala la nivel de imagine in ultimele luni a disparut cum ai pocni din degete.

Revolutia din PNL a fost transmisa in direct de toate televiziunile intr-un duplex Bucuresti-Oradea. Din „fereastra” lui Gheorghe Flutur lipsea doar un Mihai Lupoi in uniforma militara, in rolul acestuia fiind distribuit fostul revolutionar Viorel Oancea. In cealalta, Tariceanu, debusolat, isi cauta cu privirea, undeva in aer, cuvintele pentru a riposta.

Replica a venit mai tarziu, neinspirata. Contestatarii au fost acuzati de coruptie intr-un episod care lumineaza adevaratele motivatii ale excluderii Monei Musca, singurul fost colaborator al Securitatii indepartat din partid. Maniera in care Tariceanu a raspuns grupului Flutur – insistand, incriminand, amenintand – nu face decat servicii acestuia si Platformei Stolojan.

Conducerea PNL este prinsa intr-o menghina de opozitia din interior coagulata acum in jurul lui Gheorghe Flutur, demisionar din functia de conducere, dar nu din partid si platforma ce-o asediaza din exterior.

Tariceanu se afla intr-o situatie fara iesire si va deveni ilustrarea perfecta a zicalei „eu te-am facut, eu te omor”: finalul carierei sale politice, la fel ca si ascensiunea inceputa in noiembrie 2004, se leaga de Theodor Stolojan. Daca nu-si va indeparta adversarii din interior, acestia vor prinde puteri si-l vor rasturna din fruntea partidului si a executivului. Daca-i exclude, isi ajuta competitia pentru a invinge PNL in alegeri.

Theodor Stolojan va invinge in confruntarea cu PNL prin aceeasi tactica ce l-a readus in politica, l-a propulsat in cursa prezidentialelor din 2000 si l-a urcat in fruntea liberalilor.

„Grupurile de initiativa” plasmuite in 2000 de spin-doctorii comunisti Vasile Secares si Vladimir Pasti, germinate in toata tara, au constrans la acea vreme APR sa fuzioneze cu PNL sub bagheta lui Theodor Stolojan.

Cu fostul premier in frunte, un tehnocrat comunist occidentalizat , PNL sau formatiunea inlocuitoare va avea in comun cu liberalismul mai putine decat are Calin Popescu-Tariceanu. Sau poate va disparea definitiv, topit in PD. Performance-ul politic la care asistam nu are ca miza liberalismul, ci salvarea unor politicieni de la disparitie, rezolvarea unor frustrari sau ambitii de putere. Liberalismul romanesc nu mai are nicio sansa sa se nasca.

Evenimentul Zilei, Ioana Lupea, 18 nov 2006