LIKE la pagina pentru a continua!



emag tinar depurtat mycloset emag flanco fashionup





Arhivă Stiri


Saturday, November 18, 2017

Promovare online cu bugete mici

Nu mai e un secret ca internetul a „democratizat“ atat accesul publicului la informatie cat si accesul emitatorilor de mesaj la public. Nu fac exceptie nici emitatorii de mesaj publicitar, care s-au grabit sa utilizeze acest mijloc de comunicare pentru a ajunge la publicul tinta, alocand resurse financiare din ce in ce importante.

ARBOmedia, cea mai mare regie de publicitate din Romania, a lansat recent un sistem destinat clientilor cu bugete reduse. Despre noul sistem ARBOtext, dar si despre alte subiecte interesante vorbeste in cele ce urmeaza noul director de vanzari al companiei, Calin Rotarus (foto).

Bogdan Gavrila: Felicitari pentru noua pozitie de Sales Director in cadrul ARBOmedia. Cum incepe o zi de munca pentru managerul Calin Rotarus?

Calin Rotarus: Multumesc pentru felicitari. La ARBOmedia sedintele sunt concentrate in fiecare luni, asa ca de regula nu incep cu o sedinta. in schimb prima cafea (si tigara) de pe balcon au fost intotdeauna prilej de inspiratie pentru programul zilnic.

B.G.: In ce directie va merge departamentul de vanzari si ce planuri ai?

C.R.: In acest moment sunt 6 echipe de vanzari: tv, radio, print local, print central, instore si online. in afara de a extinde si consolida fiecare media, de a anticipa dezvoltarea pietei si a fi tot timpul in avangarda, ne preocupa foarte mult sinergia dintre departamente.

B.G.: Ce surprize pregateste ARBOmedia clientilor si partenerilor in aceasta toamna pe domeniul online?

C.R.: Dupa o vara efervescenta in ce priveste publicitatea online (lansarea proiectului BRAT, nasterea IAB, aparitia catorva companii noi) va urma o toamna cu multa munca si cu proiecte interesante.

Unul dintre acestea este publicitatea contextuala, care va avea doua forme: distribuirea de reclame text in pagini care au un continut relevant pentru produsul promovat si aparitia unui text publicitar atunci cand utilizatorul ajunge cu cursorul deasupra unui anumit cuvant. Plata se va face la click.

B.G.: Cum va influenta vanzarile ARBO acest nou proiect?

C.R.: in primul an nu ne asteptam la vanzari spectaculoase, dar potentialul acestui serviciu este imens.

B.G.: Ce tipuri de afaceri pot profita de pe urma acestui nou serviciu si de ce ar apela o companie la el?

C.R.: Acest serviciu este destinat in special celor cu bugete de publicitate mici – 20-100 de euro pe luna. Orice companie poate sa apeleze la el si avand in vedere eficienta sa si posibilitatile multiple de targetare (geografic, orar, zi a saptamanii etc.) il vor face foarte atractiv.

B.G.: Cum se pozitioneaza ARBOmedia pe piata cu acest nou serviciu (la un studio atent, este mai complex decat serviciul textad de la NEOGEN, dar si mai accesibil decat Google AD Sense)?

C.R.: Pozitionarea sa e dubla: clientilor le vom oferi un serviciu de calitate atat tehnic, cat si ca suport iar site-urilor pe care le reprezentam le oferim o gestiune mai eficienta a spatiilor publicitare, unde se vor afisa atat campaniile cu bannere grafice folosite de marii advertiseri, cat si publicitate contextuala.

in plus, vor putea folosi gratuit un serviciu foarte performant de banner exchange.

B.G.: Cum va influenta intrarea Romaniei in UE piata de publicitate?

C.R.: Optimistul din mine spune ca va creste puterea de cumparare, mai ales a celor cu venituri mici, va creste consumul, astfel declansand o prosperitate a companiilor care ofera fmcg si o cerere din ce in ce mai mare de publicitate. Pe de alta parte, concurenta pe piata publicitatii va fi mai dura, serviciile mai bune, clientii mai educati si mai pretentiosi.

B.G.: O initiativa interesanta care pare sa prinda viata si datorita eforturilor tale din ultimii ani este realizarea studiului comun de audienta online sub egida BRAT. Este 2006 anul maturitatii pentru Internetul din Romania? Ce poti sa ne spui despre acest studiu?

C.R.: As spune ca 2006 este anul in care industria publicitatii online a capatat constiinta valorii, anul in care cei implicati au inceput sa se comporte mai mult ca manageri si mai putin ca „baieti priceputi la site-uri“, acest lucru avand ca efect declansarea acestor initiative – BRAT pentru studiul demografic, IAB pentru standarde.

As spune ca 2007 va fi un an in care cei nou veniti se vor lupta prin orice mijloace pentru o felie de piata, deci mai curand ma astept ca in 2008 sa avem o piata matura si stabila.

B.G.: A reusit ARBOmedia sa profite de pe urma ruperii retelei BOOM (Netbridge) in urma plecarii lui Orlando Nicoara la MediaPRO Interactiv?

C.R.: Nu asta ne-am propus. Share-ul de piata nu este obiectivul nostru prioritar, ci calitatea serviciului pe care il oferim, atat advertiserilor, cat si proprietarilor de site-uri.

B.G.: Cati oameni puteti atinge saptamanal prin sistemul vostru de publicitate online?

C.R.: Saptamana trecuta am atins 2.110.000 de utilizatori unici provenind de la 952.000 de IP-uri.

B.G.: Aveti informatii asupra profilului vizitatorilor online din Romania?

C.R.: in acest moment, pentru site-urile pe care le reprezentam, derulam un studiu care se desfasoara concomitent si continuu in mai multe tari europene. Compania care efectueaza studiul este din Belgia si se numeste Insites. Pana acum avem aproape 600.000 de chestionare valide.

Am implementat si o aplicatie online de planning, disponibila utilizatorilor inregistrati pe site-ul www.onlineflash.ro cu ajutorul careia se poate face un mediaplan in cateva minute, pe baza afinitatii audientei fiecarui site cu un target dat.

B.G.: Specialistii spun ca dupa 2007 publicitatea va incerca sa penetreze mediul rural (pana acum toata lumea s-a concentrat pe marele urban). Ce sanse dai noilor tehnologii si cum vezi in calitate de Sales Director la o regie de publicitate aceasta penetrare?

C.R.: As spune mai curand ca advertiserii vor avea posibilitatea de a targeta exact segmente-tinta foarte precise, si astfel nimeni nu va mai intreba unde locuieste cel care va avea nevoia, intentia si posibilitatea de a cumpara un anumit produs si caruia ii va putea transmite mesajul sau.

Si comertul electronic, penetrarea internetului sau televiziunea digitala sunt intr-o expansiune de neoprit. ARBOmedia a fost intotdeauna o companie deschisa la nou si dispusa sa investeasca in proiecte inovatoare, cum a fost publicitatea online in 2001, presa locala in 2003 sau Instore TV in 2006. Ne plac provocarile.

B.G.: Daca ar fi sa o iei de la capat, ce ti-ar placea sa faci in viata de zi cu zi?

C.R.: Daca m-as duce la oficiul fortelor de munca si le-as spune ca vreau ceva care sa nu fie nici in fabrica, nici in birou, ca nu-mi place rutina si ma simt bine intre oameni, probabil ca as avea o grea alegere intre sofer de taxi si frizer.

Business Adviser, 26 oct 2006








Comment Form

  • Marius: Buna ziua domnu Gigi, Mă numesc Marius și aș vrea dacă puteți să mă aju
  • RecenziiReale: O colega de munca mi-a recomandat acest produs, dupa ce avusesem o disputa pe te
  • Jean Carlos: Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti facturile, a înc
  • Carlos: Ai nevoie de un împrumut? Ați căutat unde să obțineți un împrumut? Ați
  • Voyance 2017: En effet, cette réalisation est une vraie merveille, merci pour cet article en