Orange si Vodafone se bat pe semnalul subteran

0

Vodafone Romania ofera acoperire de retea in toate cele 42 de statii de metrou din Bucuresti, a anuntat marti operatorul de telefonie mobila. Mai mult, clientii Vodafone vor putea folosi telefonul mobil si in trenurile de metrou, pe traseele dintre statiile Timpuri Noi – Eroilor si Piata Unirii – Piata Romana.

Principalul concurent al Vodafone pe piata de telecomunicatii din Romania, Orange ofera acoperire in 20 de statii de metrou, iar oficialii companiei au precizat pentru HotNews.ro ca in prezent se lucreaza la un proiect de extindere a acoperirii serviciilor de comunicatii mobile in statiile de metrou.

„Vodafone Romania este primul operator care a extins acoperirea retelei in metrou, pentru a oferi oamenilor acces la serviciile de comunicatii mobile in toate cele 42 de statii.

Ne bucuram ca le putem oferi clientilor nostri posibilitatea de a comunica mai usor si de a fi in legatura cu lumea oriunde si oricand, prin puterea unica a comunicatiilor mobile”, a spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer Vodafone Romania.

Serviciile disponibile clientilor Vodafone Romania in statiile de metrou sunt: apeluri de voce, SMS, MMS si servicii de date prin GPRS.

Pana la finele lui 2007, Vodafone va extinde acoperirea retelei pe toate tronsoanele dintre statiile de metrou

Oficialii Vodafone intentioneaza sa extinda, pana la sfarsitul anului 2007, acoperirea retelei Vodafone, astfel incat clientii companiei sa nu mai aiba nici o problema in a folosi telefonul mobil la metrou, indiferent ca sunt in tren sau in statie.

„Cercetarile noastre de piata au aratat ca exista o cerere din partea consumatorilor pentru accesul la serviciile noastre in statiile de metrou. Este vorba in primul rand de asigurarea accesului la serviciile de comunicatii intr-un spatiu frecventat de milioane de oameni.

Pana la sfarsitul anului 2007, intentionam sa extindem acoperirea retelei Vodafone pe toate tronsoanele dintre statiile de metrou”, au declarat pentru HotNews.ro, oficialii Vodafone Romania.

Nici principalul concurent al Vodafone pe piata de telecomunicatii din Romania, Orange, nu pare a fi nepasator la acest subiect. Oficialii Orange au declarat pentru HotNews.ro ca in prezent lucreaza la un proiect de extindere a acoperirii serviciilor de comunicatii mobile in statiile de metrou.

“Reteaua Orange acopera 20 de statii de metrou inca din anul 2000. In prezent, Orange Romania lucreaza la un proiect de extindere a acoperirii serviciilor de comunicatii mobile in statiile de metrou. Vom reveni cu mai multe detalii pe masura ce vom dezvolta acest proiect”, au anuntat reprezentantii Orange.

La sfarsitul lunii iunie a acestui an, Vodafone Romania, divizie a Vodafone Group Plc., detinea peste 6,73 milioane de clienti. Vodafone este cea mai mare comunitate mobila din lume, cu divizii in 27 de tari si retele partenere in alte 33 de tari. Grupul Vodafone ofera in prezent servicii catre 186.8 de milioane de clienti din intreaga lume.

Principalul concurent al Vodafone pe piata de telecomunicatii din Romania, operatorul Orange avea la sfarsitul primului trimestru al acestui an 7,1 milioane de clienti.

HotNews.ro, Adrian Vasilache, 24 oct 2006

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *