Turcii de la Sabanci preiau lantul de magazine Cosmo

0

Grupul Sabanci, cu afaceri de 8 miliarde de euro, intentioneaza sa preia 51% din compania care detine Cosmo, pentru mai putin de 5 mil. euro. Sabanci Holding, unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din Turcia, se pregateste sa preia lantul de retail de electronice si electrocasnice Cosmo, afirma surse din piata.

Sabanci Holding, cu afaceri de peste 10 mld. $ (8 mld. euro), intentioneaza sa cumpere un pachet de 51% din actiunile companiei Primex din Targu Secuiesc (judetul Covasna), care opereaza lantul de magazine Cosmo, cotat intre primii patru jucatori de profil.

Gyorgy Baba, proprietarul afacerii cu magazine Cosmo si directorul general al companiei, va ramane actionar cu un pachet minoritar. Valoarea tranzactiei este estimata de surse de pe piata sub 5 milioane de euro, in conditiile in care marjele de castig sunt in declin pe piata de retail.

Sabanci va deveni astfel primul investitor strategic intrat pe piata retailerilor electrici.

Conglomeratul turcesc a tatonat inca de anul trecut terenul pentru o achizitie pe piata retailerilor, fiind la un moment dat foarte aproape de a prelua reteaua Flanco. In final, actionarii Flanco au ales o alta varianta, in urma careia reteaua de retail IT & C Flamingo a fuzionat cu lantul de magazine Flanco.

Preluarea lantului de magazine Cosmo se va face prin intermediul diviziei specializate in retail Teknosa, care face parte din Sabanci Holding. Reprezentantii Sabanci si cei ai Primex nu au facut niciun comentariu pana la inchiderea editiei.

Pentru a reduce costurile, Primex a dispus in ultima vreme masuri de inchidere a unor magazine din reteaua proprie, care totaliza 71 de unitati si o suprafata de 12.300 de metri patrati, conform ultimelor date disponibile.

Primex a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 33,3 milioane de euro, in crestere cu 10% fata de 2004, si un profit net de 297.000 de euro. In prima parte a acestui an, jucatorii de profil s-au confruntat cu scaderi ale vanzarilor, inregistrand pierderi.

De asemenea, perspectivele imediate pe piata sunt pesimiste.

Dan Ostahie, proprietarul celei mai mari retele de pe piata, Altex, afirma recent ca piata retailului de produse electrice si electrocasnice va scadea in acest an cu 20% in zona produselor albe (frigidere, aragazuri) si cu 8 – 10% pe segmentul produselor negre (televizoare, sisteme audio), pe fondul noilor restrictii introduse de catre Banca Nationala.

Potrivit lui Ostahie, piata de profil se va situa in acest an la aproximativ 700 de milioane de euro, sub pragul de 800 de milioane de euro depasit in 2005.

Deja retailerii au trecut la inchiderea unor unitati in incercarea de a-si reduce drastic costurile operationale.

Flamingo, care detine reteaua Flanco, a anuntat recent inchiderea a 20 de magazine, iar Altex va inchide 10 unitati si va deschide 15 din cele 25 programate pentru 2006.

Reteaua Domo are in vedere si ea o campanie de masuri de eficientizare a activitatilor.

Pe de alta parte, in anii urmatori este de asteptat intrarea retelelor internationale puternice de genul Media Markt (Germania), al carei desant este asteptat cu teama. Pana atunci, retelele locale incearca sa-si consolideze pozitiile, fie prin atragerea unor investitori puternici in companie, fie prin miscari de tip fuziune sau vanzare catre investitori strategici. Dupa preluarea Flanco de catre Flamingo, a venit randul celor de la Cosmo.

Afacerea Primex a pornit la drum in 1995 ca importator si distribuitor de produse Merloni, diversificandu-si ulterior portofoliul cu mai multe branduri.

In 1997, incurajati de evolutia pietei de electrocasnice si ca urmare a dezvoltarii retelei de distributie Primex a infiintat primul magazin, iar din 1999 introduce numele Cosmo pentru reteaua proprie de magazine.

Conglomeratul turcesc Sabanci Holding cauta sa-si extinda operatiunile internationale. Sabanci a anuntat anul trecut ca este interesat sa investeasca in construirea unei fabrici de ciment in Romania.

Sabanci a raportat pentru 2005 un profit net de 514 mil. $ la venituri de 10,6 mld. $, avand activitati de la productia de ciment, industria textila, chimica, energie pana la servicii financiare, retail sau industria auto.

Sabanci Holding este controlat de catre familia Sabanci, una dintre cele mai puternice din Turcia alaturi de Dogan sau Koc. O parte din actiunile Sabanci sunt listate la bursa de la Istanbul. adrian.mirsanu@zf.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *