Rechinii care au devorat Bancorex
Printre cei care au devalizat fosta banca se numara George Paunescu, Viorel Popa, Costel Bobic si iordanianul Fathi Taher. Peste o luna se implineste termenul de 7 ani prevazut pentru prescriptia “tepei Bancorex”.
Datoriile rezultate din creditele neperformante, pe care sute de firme le-au contractat de la fosta banca, vor ramane simple cifre pe niste liste aflate in posesia Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si prezentate aseara, in premiera, la Jurnalul TVR.
Hartiile vor consemna doar pentru posteritate existenta unor sume pe care statul roman nu le va putea recupera vreodata si pe care le vom suporta noi toti.
Pe lista datornicilor de la Bancorex aflata la AVAS au mai ramas aproape 700 de firme, de la care ar mai trebui recuperate peste 1,2 miliarde de dolari. Peste 170 dintre aceste societati au fiecare datorii de la 950.000 de dolari la zeci de milioane. Numai 10% din fir-mele vizate mai functioneaza, in timp ce 20% au fost radiate, iar 70% sunt in faliment.
Multi dintre patronii societatilor datoare pot rasufla usurati, pentru ca firmele care au contractat creditele sunt in faliment, iar judecatorii au respins pana acum pe banda rulanta solicitarile prin care AVAS pretindea ca actionarii si administratorii sa plateasca datoriile din averile proprii.
Contrabandistii din “Afacerea Jimbolia”
In spatele firmelor care au luat credite preferentiale de la Bancorex, dar nu au mai returnat niciun sfant, se afla numerosi afaceristi controversati. Daca unii dintre acestia provin chiar din structurile Securitatii, altii au facut afaceri chiar sub umbrela actualelor servicii secrete.
De notorietate este “Afacerea Jimbolia” care a presupus incalcarea embargoului din anii ‘90, impus de ONU asupra Iugoslaviei. Trei dintre firmele implicate in contrabanda cu carburanti au beneficiat de credite astronomice de la Bancorex: Tracia International SA – 12.544.140 USD, Silvesta SRL – 21.109.369 USD si General Trading & Investments Co SA (GTI) – 22.148.708 USD.
“Afacerea Jimbolia” a fost derulata sub protectia SRI, fiind implicati ofiteri de informatii din Prahova si din Banat. Silvesta SRL a fost infiintata de Ilie Stanciu, fost ofiter de Securitate.
La randul sau, GTI este controlata de Teodor Vostinaru, un afacerist cercetat penal pentru evaziuni grave. Vostinaru a fost asociat in GTI cu Marian Ureche, fostul sef al SIPA, dovedit ca a facut politie politica. In Tracia International trageau sforile Petru Neidoni si Constantin Grigoriu, personaje de care se leaga si alte afaceri dubioase cu petrol.
Gruparea Bittner si Costel Bobic
Printre cei 700 de debitori preluati de la Bancorex este si societatea Alfa Invest Grup SA (33. 092 USD). Desi suma nu este foarte mare, firma face parte din suveica gruparii de afaceri condusa de Alexandru Bittner si Adrian Petrache.
De altfel, in acte, patronul Alfa este un interpus traditional al lui Bittner. Se numeste Stefan Lucov si este fratele lui Gabriel Mihnea Lucov, finul de cununie al lui Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea.
Un alt datornic de anvergura este societatea Accord Invest SA – 13.704.659 USD. In aceasta firma au fost asociati controversatul Costel Bobic si Gheorghe Serbanescu.
Cel din urma a fost ofiter DIE, activ in zona Orientului Mijlociu si aflat in legaturi operationale cu Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat. EVZ a dezvaluit recent ca securistul Serbanescu a fost cel care l-a ajutat pe Dinu Patricu sa faca afaceri oneroase in Irak, cu regimul Saddam Hussein.
Citeste articolul complet in Evenimentul Zilei
Evenimentul Zilei, 16 sep 2006